Război hibrid, pace hibridă, ocupaţie hibridă a Rusiei: conducerea statelor prin intermediul conflictelor de pe teritoriul lor | PULSUL PLANETEI

Am participat la sfârşitul săptămânii, la Baku, la o reuniune de experţi naţionali în securitate, reuniune cu uşile închise pe tema Securităţii la Marea Neagră. Marea realizare este faptul că la masă au luat loc nu unul, ci doi reprezentanţi ruşi de prim rang, apropiaţi structurilor de decizie de la Kremlin, în timp ce partea ucraineană a adus peronalităţile şi experţii din Crimeea şi lideri ai tătarilor, în dezbatere.

Dar poate partea cea mai interesantă, dincolo de lecţii învăţate în Republica Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan despre conflicte îngheţate şi acţiunea Rusiei, a fost prezentarea acţiunii ce precede ocupaţia, ulterior obiectivele şi procedurile din timpul ocupaţiei. După război hibrid şi pace hibridă, am ajuns să definim ocupaţia hibridă, cea care începe, în multe cazuri, mult înainte de lansarea operaţiunilor militare prin acţiuni la nivel informaţional, racolare de personal de sprijin şi viitori combatanţi, crearea structurii viitorului lidership separatist şi cu procesele de reamenajare etnică pentru viitoarea operaţiune.

Astfel, în cazul Georgiei, ocupaţia hibridă are câteva componente, decelate deja de autorităţile georgiene când au făcut harta situaţiei şi au încercat reînnodarea legăturilor cu teritoriile ocupate, acolo unde Rusia a recunoscut independenţa unilateral, iar acum face reunificarea teritoriilor cu Rusia. În Abhazia şi Osetia de Sud, ocupaţia hibridă a urmărit impunerea influenţei depline într-un teritoriu corupt om cu om, utilzat de către autorităţile ruse anterior lansării operaţiunilor militare, scopul fiind dezintegrarea structurilor sociale pentru a asigura dominaţia prin răspândirea în 10 zări a posibilei coagulări a rezistenţei de orice fel.

Apoi, forţe paramilitare sunt lansate pe teren pentru a se ocupa, cu impunitate, de alterarea coeziunii comunităţilor şi de schimbarea structurii etnice prin ameninţări, constrângeri, răpiri, violuri, tâlhării. Oamenii sunt obligaţi să plece şi să-şi lase vieţile şi agoniseala în urmă. Au făcut-o în Abhazia şi Osetia de Sud, acum la rând e Crimeea. Unicele investiţii ale sistemului central rus sunt în militarizare, o militarizare extremă. Practic, zonele ocupate sunt depopulate şi transformate în baze militare gigant - în Abhazia, Osetia de Sud şi acum în Crimeea.

A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an

Proverb rusesc: Rudele și președinții nu ți-i alegi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu

Al treilea instrument este corupţia şi coruperea oficialilor locali, celor din toate funcţiile publice, menţinuţi sub control pe baza ameninţării judiciare şi a cultivării aplecării spre lux şi viaţa produsă de cheltuirea banilor din corupţie. A patra componentă e organizarea contrabandei pentru subminarea guvernelor centrale ale statelor Parteneriatului Estic cu regimuri separatiste pe teritoriul lor. Sunt organizate de structurile de informaţii ruse, sunt controlate de acolo şi dau fonduri către separatişti şi ruşilor. Sunt organizate programatic împotriva statelor şi pentru finanţarea separatismului, dar şi a liderilor corupţi din statele în cauză pentru menţinerea acestei situaţii neschimbate.

Instituţiile formale sunt controlate de serviciile secrete, mai mult, sunt conduse chiar de ofiţeri activi sau foşti ofiţeri ruşi de intelligence. Apoi urmează izolarea totală: informaţională, comercială, investiţională, culturală. Există o preocupare de justificare a acţiunilor prin conceperea şi semnarea de false tratate şi acorduri cu autorităţile teritoriului - păpuşă, cu preponderenţă militare, care să creeze aparenţa de legalitate, de justificare a ocupaţiei şi de menţinere a trupelor ruse. În fine, sunt utilizate componentele criminale, cele care introduc controlul social asupra regiunilor. Controlate şi proiectate de către autorităţile ruse, ele vizează obiective stricte de menţinere sub presiune şi sub control a cetăţenilor locali. Peste toate vine rusificarea, un alt proces extrem de prezent. Avem o linişte strategică în utilizarea limbilor naţionale – abhază, osetină, tătară, ucraineană(ca şi cea găgăuză, de exemplu, la altă scară) – şi unicitatea limbii ruse. Şi nu mai vorbim aici de livrarea cetăţeniei ruse, pe scară largă, în regiunile ocupate. Strategia ajută ca statele ce au asemenea teritorii separatiste să devină ostatice faţă de teritoriile ocupate, dacă vor o formulă de reintegrare. Dacă nu, intervine strategia felierii teritoriului mai departe. E o variantă win-win pentru Rusia.