La o săptămână de la arestare, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, s-a prezentat astăzi pentru prima dată în faţa judecătorilor Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie.
Îmbrăcat într-un costum gri, vizibil îmbătrânit, Mladici i-a spus judecătorului care l-a întrebat despre identitatea sa: ”Sunt generalul Ratko Mladici și sunt grav bolnav”. Fostul general a menționat data și locul nașterii. ”Am nevoie de mai mult timp să reflectez la tot ce se spune”, a spus el, după ce i-au fost citite drepturile. Mladici a adăugat că nu este de acord cu ”acuzațiile odioase” care i se aduc. ”Am fost expus la un stres foarte mare, nu am putut să înţeleg tot ce ne-a citit această tânără”, a adăugat Mladici.” ”La infirmeria unităţii de detenţie, mi s-au adus trei seturi de documente, însă nu le-am citit pe toate, nu am semnat nimic, am fost într-o stare proastă”, a continuat el. La finalul audierilor, fostul lider al militarilor sârbi a declarat:”Mi-am apărat poporul și țara. Acum mă apr pe mine. Vreau să trăiesc să spun că sunt un om liber”. Următoarea audiere a lui Mladici în faţa Tribunalului Penal Internaţional va avea loc pe 4 iulie, a anunțat judecătorul.
11 capete de acuzare pentru Mladici
Deși familia și medicul său au susținut că Mladici este prea bolnav pentru a se prezenta în fața instanței, guvernul sârb spune că acesta poate fi judecat, relatează BBC.
Aseară, el a fost internat în spitalul centrului de detenție, starea sa de sănătate deteriorându-se din cauza perioadei în care s-a ascuns.
Judecătorul olandez Alphons Orie, care a condus în 2008 audierea iniţială a fostului şef politic al sârbilor din Bosnia Radovan Karadzici, va verifica identitatea acuzatului înainte de a rezuma cele 11 capete de acuzare referitoare la genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Fostul general este acuzat și de persecuții, exterminare, deportări și acte inumane comise împotriva musulmanilor din Bosnia.
Audierea ar putea dura între o oră şi o oră şi jumătate, timp în care magistratul se va informa în legătură cu starea de sănătate a acuzatului şi-l va întreba dacă are vreo plângere cu privire la condiţiile sale de detenţie din cartierul penitenciar al Tribunalului de la Haga.