Răsvan Popescu lansează volumul „Omul orchestră: Un jurnal altfel”
- Antonia Hendrik
- 18 aprilie 2024, 12:11
Răsvan Popescu lansează volumul „Omul orchestră: Un jurnal altfel”. Evenimentul va avea loc marți, 23 aprilie 2024, la ora 18.30, la Librăria Cartea de Nisip din Timișoara. Volumul este publicat de Editura Cartea Românească Educațional.
Răsvan Popescu scrie despre istoria recentă a României
Volumul „Omul orchestră. Un jurnal altfel” de Răsvan Popescu, este publicat de Editura Cartea Românească Educațional și este o carte în care autorul ne ia cu el într-o călătorie fascinantă prin propria viaţă şi istoria recentă a României.
Răsvan Popescu: „Omul orchestră: Un jurnal altfel”. Sursa foto: Facebook
În cartea sa, scriitorul adună împreună amintiri prețioase despre familia sa și despre cei care l-au însoțit în anii în care a evoluat către maturitate, dar și despre locurile dragi în care a copilărit. Autorul a construit firul evenimentelor din ultimii 35 de ani într-un mod care îl aduce pe cititor în fața personajelor sale. Este istorie trăită.
Întâlnirea de la Librăria Cartea de Nisip din Timișoara va fi moderată de Robert Șerban, scriitor, jurnalist și om de televiziune. De asemenea și de Cornel Ungureanu, scriitor, critic și istoric literar român.
Răsvan Popescu este jurnalist, scenarist de film și scriitor
Răsvan Popescu este jurnalist, scenarist de film și scriitor român. Răsvan Popescu a absolvit Liceul „Gheorghe Șincai“ din București, apoi Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București.
După Revolutia din 1989, Popescu se orientează spre jurnalism și este, rând pe rând, publicist‑comentator la săptămânalul Expres (1990‑1992), corespondent al Radio BBC (1992‑1996) și redactor‑șef la Televiziunea Româna (1997-1998).
Între anii 1999–2000 a fost Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Emil Constantinescu. Autorul a publicat până acum unsprezece cărți, a semnat scenariile a șapte filme artistice realizate de mari regizori. Printre aceștia se află Lucian Pintilie, Dan Pița, Radu Gabrea, Nicolae Mărgineanu. A deţinut funcţia de președinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului în perioada 2007-2012, se arată în comunicatul emis redacției evz.ro.