Răsturnare de situaţie în cazul Caracal! Cum a scăpat, din nou, Gheorghe Dincă. Mama Alexandrei Măceşanu este disperată
- Simona Suciu
- 17 martie 2022, 19:15
Gheorghe Dincă, judecat pentru sechestrarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, trebuia să depună mărturie la Tribunalul Olt. Mama Alexandrei a bătut însă degeaba drumul până la instanță. Procesul a fost din nou amânat.
La aproape trei ani de la comiterea faptelor, cazul crimelor de la Caracal este încă pe rolul instanțelor. Un nou termen în acest dosar a avut loc, miercuri, la Tribunalul Olt.
Mama Alexandrei Măceșanu, una dintre victime, a așteptat cu nerăbdare această zi de 16 martie, când Gheroghe Dincă ar fi trebuit să depună mărturie. Spera că va afla exact ce s-a întâmplat cu fiica ei, chiar dacă ar fi fost extrem de greu să îl asculte pe inculpat. Tudorița Măceșanu a băutut însă degeaba drumul până la Tribunalul Olt.
„Era o zi importantă în proces, pentru că azi trebuia să spună Dincă în fața judecătorului ce a făcut cu fetele. Dar, ce să vezi, judecătorul n-a mai apărut și procesul s-a amânat pe 20 aprilie”, a declarat supărată mama Alexandrei Măceșanu pentru Fanatik.
Nu a fost anunțată
Mai mult, femeia a aflat că mai multe părți implicate în proces știau despre această amânare, dar ea nu a fost anunțată. „Toată lumea fusese anunțată de amânare, Dincă ar fi intrat prin teleconferință, toți știau, numai noi nu! Ne-am dus acolo și abia acolo, la Tribunalul Olt, am aflat ce și cum. Le-am și spus: nu puteați să ne spuneți și nouă să nu mai venim?
În ziua de azi toate sunt scumpe, nu mai zic că trebuie să te și învoiești de la muncă, să-și lași treburile aranjate acasă și tot restul. Îmi venea mie să le zic mai multe, dar mă gândeam că mă trezesc tot eu cu o amendă din aia mare”, a mai declarat Tudorița Măceșanu, sursei citate.
Chiar dacă anchetatorii susțin că Gheorghe Dincă le-a sechestrat și ucis ulterior pe cele două fete, mama Alexandrei Măceșanu speră ca fata ei să mai fie in viață. Ea a solicitat încă a de acum un an o contraexpertiză ADN care ar trebui să fie efectutată în SUA.
Monstrul care a șocat România
Uciderea a două tinere, Luiza Melencu și Alexandra Măceșeanu, la Caracal, în 2019 a șocat întreaga țară și a adus în atenția publicului un adevărat monstru. Alexandra Măceșeanu a fost răpită în 24 iulie de Gheorghe Dincă. După ce a fost reținut, ancheta a scos la iveală faptul că bărbatul o răpise și pe Luiza Melencu. A luat-o cu mașina de la periferia orașului Caracal, acela fiind momentul în care fata a fost văzută ultima dată în viață.
Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni. Complicele său, Fane Risipițeanu este acuzat de viol în cazul Luizei Melencu.