Premierul canadian, Justin Trudeau, a vorbit, marți, în fața parlamentului despre modul în care Canada va răspunde atacului de luni, în care un bărbat a intrat cu furgoneta în mulțime, omorând zece persoane și rănind alte 15. Mesajul principal al demnitarului a fost unul de unitate.
Trudeau a anunţat, marţi, că nivelul ameninţării teroriste în Canada nu a fost modificat după atacul cu furgonetă, transmit Reuters şi AFP, conform agerpres.ro.
Într-o declaraţie rostită în faţa parlamentului federal de la Ottawa, Trudeau a menţionat că pregătirile în materie de securitate pentru summitul G7 de la Quebec, din luna iunie, se desfăşoară conform planului iniţial şi a subliniat că populaţia canadiană nu trebuie să trăiască în teamă.
„Canadienii din întreaga ţară sunt şocaţi şi întristaţi de acest atac fără sens. Trebuie să rămânem o ţară deschisă, liberă şi ataşată valorilor noastre şi vom continua să fim aşa”, a adăugat şeful guvernului de la Ottawa.
El a estimat că va mai dura până când motivele atacatorului vor fi înţelese, dar a dat asigurări că toţi canadienii sunt alături de locuitorii din Toronto după acest incident tragic.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani, identificat de poliţie drept Alex Minassian, a intrat luni cu o furgonetă pe care o conducea în trecători în nordul oraşului canadian Toronto, omorând zece persoane şi rănind alte 15.
Minassian a fost arestat la 26 de minute după comiterea atacului. Poliţia a precizat că Alex Minassian nu avea antecedente penale, iar motivele sale sunt încă necunoscute. Şeful poliţiei din Toronto, Mark Saunders, a afirmat că acţiunile şoferului „arătau cu siguranţă a fi deliberate”. Poliţistul care a refuzat să îl împuşte pe şoferul camionetei a primit aprecieri pentru reţinerea de care a dat dovadă în faţa suspectului, care pretindea că are o armă asupra sa.
Alex Minassian va compărea marţi pentru prima dată în faţa instanţei, când sunt aşteptate detalii ale acestui incident.