Reporterul Ion Dragomir publica în Ilustraţiunea Română din 30 octombrie 1935 articolul „Mandravela – răspântia blestemată”, pe care-l redăm integral:

Pe harta geografiei pitorești a oricărui mare oraș sunt puncte menite să ajungă la un renume.

La marginea Capitalei, trecând prin fața fostei mănăstiri Văcărești – între zidurile căreia atâția cetățeni „prăjiți” în focul afacerilor necurate zac acum la o „răcoare” bine meritată, - ajungi la Mandravela.

Două cârciumi, o tutungerie și o gheretă în care se vând fructe și pâine formează temelia acestui faimos punct geografic.

Tutunul e acelaș ca în toate debitele de pe raza Capitalei; pâinea, conformă ordonanței d-lui Donescu; iar vinul, în cârciumi, destul de „băubil”.

Deci, nu specialitățile tabagice ori alimentare fac renumele Mandravelei.

Să fie atunci spectacolul pușcăriașilor desbrăcați până la brâu, cari, străjuiți de gardieni cu puștile pe umăr, spulberă pământul spre a trasa prelungirea nouei șosele Văcărești?

Nu, desigur.

Oamenii de prin partea locului n-au preocupări estetice.

Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucişare a două drumuri funeste.

Primul, duce spre puscărie; celălalt, spre casa de nebuni şi ţintirimul „Trei coceni” al cărui nume a fost schimbat în „Trei trandafiri” de văduvele tinere, neconsolate să ştie că răposaţii făuritori de iluzii matrimoniale zac sub o ţărână atât de prosaic botezată.

Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într'o dimineaţă, doi cetăţeni, cu ochii tulburi şi părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un ţigan gras şi răguşit.

-  Zi-i, mă gaşpere! - urla unul din cheflii. Că mâine mă 'ntorc iară la 411.

Erau doi proaspeţi ieşiţi din puşcărie, care-şi sărbătoreau eliberarea.

Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens.

În faţa cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs.

Am văzut uniforme de poliţie şi o ambulanţă a salvării.

-  Ce s'a întâmplat?

- Ia, doi proaspeţi scăpaţi de la „411”. Au petrecut de ieri dimineaţă, pe neîntrerupte. Pe urmă, s'au luat la ceartă. Unul din ei a „înţepat” pe celălalt. N'a avut săracul parte de libertate.

Compătimirea mergea către cuţitar, nu către cel cu maţele sfârtecate. Totuşi, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric