Rareș Bogdan nu susține alegerile anticipate: „Nu se pune problema”. Cum tratează speculațiile despre disputele dintre PNL și PSD
- Ionel Sclavone
- 4 august 2022, 07:30
Sursă: Arhivă EVZAlegerile anticipate nu reprezintă o soluție în acest moment, deoarece este foarte greu de ajuns în situația de a le declanșa. Afirmația îi aparține europarlamentarului Rareș Bogdan (PNL). Politicianul a precizat că în coaliția de guvernare nu există tensiuni legate de reglementarea pieței de energie. Rareș Bogdan a făcut o serie de precizări pe acest subiect în urma apariției, pe surse, a unor informații din ședința de marți, 2 august, de la PNL, în care s-ar fi pus problema declanțării alegerilor anticipate în primăvară.
Declanșarea alegerilor anticipate nu reprezintă o opțiune în acest moment din cauza procedurilor greoaie prevăzute de Constituție. Europarlamentarul Rareș Bogdan a ținut să clarifice speculațiile apărute în ultimele ore, după ședința conducerii PNL de marți, 2 august. Conform unor surse politice, în discuțiile de la PNL, a fost abordată și posibiltatea inițierii alegerilor parlamentare anticipate, în primăvara viitoare. Aceasta după ce Lucian Bode, secretarul general al partidului ar fi afirmat că PSD amenință cu ieșirea de la guvernare, motiv pentru care liberalii trebuie să țină UDMR aproape.
„Nu se pune problema alegerilor anticipate. Este extrem de greu să faci alegeri anticipate, iar în momentul ăsta să te gândești la alegeri anticipate și să provoci alegeri anticipate înseamnă inconștiență și nepăsare față de cetățeanul român și față de România, având în vedere situația geopolitică extrem de complicată. Nu se pune problema alegerilor anticipate și nu se pune problema ca PNL să părăsească guvernarea, iar eu cred că și cei de la PSD și UDMR nu fac calcule politicianiste“, a declarat Rareș Bogdan.
Politicianul a ținut să sublinieze că în coaliția de guvernare nu sunt tensiuni din cauza divergențelor privitoare la reglementarea pieței de energie. Rareș Bogdan a spus că atât PNL, cât și PSD doresc să găsească soluții optime pentru ca românii să nu sufere din cauza crizelor care se prefigurează.
„Nu există tensiuni pe măsuri economice, pentru că și noi, și cei din PSD, dorim să găsim soluții optime pentru ca buzunarul românilor să nu sufere mai mult decât deja se întâmplă. Chestiunea legată de tensiuni pe măsuri economice nu există acum. Că fiecare iese în spațiul public și spune cum vrea să rezolve problemele românilor e o chestiune de tactică electorală și nimic altceva. Vă asigur că atât PNL, cât și ceilalți parteneri, nu se gândesc decât să găsească soluția optima”, a mai spus Rareș Bogdan.

Sursa foto: INQUAM_Photos
Rareș Bogdan susține că deciziile în coaliție se iau în comun
Rareș Bogdan a precizat că în coaliție se discută toate propunerile și opțiunile, iar deciziile se iau în comun. El a precizat că nu există un băiat bun și unul rău, iar toată lumea este bine intenționată și dorește să adopte cele mai bune măsuri.
„Aici nu se pune problema de a fi de acord, pentru că noi la rândul nostru prezentăm diverse variante. Sunt discuții firești, normale, pentru a căuta soluțiile optime. Nu e unul băiatul bun și altul băiatul rău, nu e unul polițistul bun și altul polițistul rău în coaliție. Toate hotărârile se iau împreună! Nu e un partid mai bine intenționat decât celălalt și vă asigur că partidele și oamenii din executiv sunt bine intenționați și caută să găsească soluțiile optime, dar acum trebuie găsită formula prin care să nu ieșim din reglementările a ceea ce înseamnă piață unică, piață europeană, și să vedem care sunt modalitățile”, a mai spus Rareș Bogdan.
Europarlamentarul a precizat că specialiștii din Ministerul Energiei fac demersuri pentru a identifica cele mai bune soluții ca să reducă prețul gazelor și carburanților fără ca statul să suporte costuri foarte mari.
„Dacă specialiștii de la Ministerul Energiei găsesc modalitatea prin care să reușească să scadă prețul la carburant, la gaz, la energie fără ca statul să suporte costuri uriașe și speculanții, care de cele mai multe ori au companiile înregistrate în Elveția sau în diverse paradisuri fiscale, să nu mai câștige, e în regulă. Eu nu aș merge pe o logică electorală și nu m-aș duce pe o idee în care unii sunt buni și unii sunt răi“, a conchis europarlamentarul Rareș Bogdan.

Sursa foto: Facebook/Lucian Bode
PNL se teme că PSD iese de la guvernare
Surse politice au relatat că marți seara, după ședința Biroului Permanent al PNL, secretarul general Lucian Bode le-ar fi transmis mai multor președinți de organizații locale că situația în coaliție este dificilă. El le-a spus că PSD amenință cu ieșirea de la guvernare, în această toamnă, dacă nu se acceptă un pachet social de 40 de miliarde de lei.
Și din acest motiv, ar fi spus Bode, liberalii trebuie să țină UDMR aproape, în ciuda derapajelor pe care le-au avut în ultima vreme. Lucian Bode a justificat, astfel, lipsa unor reacții dure, din partea premierului Nicolae Ciucă și a PNL, cu privire la atitudinea și declarațiile liderilor maghiari în contextul controversatului discurs al lui Viktor Orban, de la Băile Tușnad.
În discuțiile de marți seara, de la PNL, ar fi fost abordată și posibiltatea inițierii alegerilor parlamentare anticipate, în primăvara viitoare. Pentru PNL nu este, însă cea mai bună opțiune, având în vedere ultimele sondaje de opinie care dau PSD drept favorit detașat în opțiunile alegătorilor.