Spionajul străin și interferențele de anul trecut au atins nivelurile din perioada Războiului Rece, în mare parte din cauza vulnerabilităților cauzate de pandemia COVID-19, a declarat Agenția de Securitate (CSIS) canadiană.
Serviciul de Informații de Securitate (CSIS) a evidențiat Rusia și China drept motive speciale de îngrijorare și a declarat că amenințările cheie la adresa securității naționale, precum extremismul violent, interferențele străine, spionajul și activitatea cibernetică rău intenționată au crescut în 2020 și „în multe privințe au devenit mult mai grave pentru canadieni”.
Activitățile de spionaj au atins nivelurile Războiului Rece, din cauza COVID-19
În raport, CSIS a stabilit o cauzalitate între intensificarea activităţii de spionaj străin şi creşterea numărului de oameni care au început să lucreze de acasă în contextul pandemiei de COVID-19.
„Actori străini periculoşi - inclusiv servicii de informaţii ostile şi cei care lucrează în numele lor - au căutat să exploateze condiţiile economice şi sociale create de pandemie” pentru a colecta informaţii valoroase, indică raportul CSIS.
Raportul s-a concentrat asupra Rusiei și Chinei
În luna februarie, şeful CSIS a avertizat că o ameninţare strategică serioasă o reprezintă China, iar în noiembrie serviciul de informaţii canadian a identificat programe susţinute de stat în China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord ca ameninţări cibernetice pentru prima dată.
„În anul 2020, CSIS a observat activitate de spionaj şi interferenţă străină la niveluri nemaivăzute după Războiul Rece. China, Rusia şi alte ţări au continuat să strângă pe ascuns informaţii militare, economice şi politice în Canada prin activităţi ţintite în sprijinul obiectivelor de dezvoltare ale propriului stat”, informează CNN.