În noiembrie 2003, la două săptămâni după ce Adrian Năstase a obținut, în urma unui referendum, desfășurat pe durata a două zile, și modificările de interes personal ale Constituției României, când nimic nu mai părea a-i sta în cale pentru a se alege președinte al României, guvernarea sa a fost drastic sancționată de motivele demisiei directorului Serviciului Independent pentru Protecție și Anticorupție, structură departamentală de informații și contrainformații a Ministerului Justiției, demisie pe care generalul Marian V. Ureche o motivează ministrului Justiției în termenii:

„ -   Decizia de înlocuire (fără acoperire) a Ministrului Justiției din funcție este luata din vara acestui an;

-  Cunoscute grupuri de interese acționează, tot mai agresiv, în direcția compromiterii și denigrării dumneavoastră pentru a putea prelua controlul direct al MJ, PNA, și SIPA cointeresând în acest scop anumiți oameni de presa:

-  Factorul politic este dacă nu complice, atunci, cel puțin indiferent la aceasta desfășurare de forțe;

-   Lupta cu corupția (așa cum subliniam în raportul de bilanțul pe 2002) este transferata, în mod interesat, în domeniul presei pentru a deveni o problemă de imagine în care singurul arbitru și actor real să fie presa; fiind vânați în mod sistematic și fără vreun suport real nu CORUPȚII, ci cei ce îndrăznesc să lupte cu corupția;

- Însăși criticile UE pe probleme de corupție sunt desconsiderate;

- De doi ani cererile noastre legate de protecție a magistraților și de extindere a schemei rămân fără răspuns;

 

ÎNȚELEG ca:

-  Este cazul să-mi depun prezenta demisie din funcție;

- Prin cele subliniate mai sus procesul de mafiotizare a instituțiilor statului, devine realitate cu toate efectele dramatice care vor urma în planul Justiției și al siguranței cetățeanului.”

După un deceniu și jumătate, în luna mai 2018, în plin scandal al arhivei S.I.P.A, motivele anterior  menționate au devenit publice, ca urmare a luării de poziție a unor foști subordonați ai generalului Marian Ureche  (Foști și actuali ofițeri din SIPA „Secretele desființării SIPA” (I-III) Cotidianul.ro,  24, 25, 28 mai 2017). Fostul director al SIPA a considerat că are obligația de a nu-și exprima punctele de vedere, deoarece   era blocat într-un proces, în care deși s-a constatat că nu are calitatea e parte, motivarea deciziei i-a fost întârziată, pentru a-l ține sub presiune, mai mulți ani.  Odată ce motivul abținerii s-a stins, generalul Marian Ureche  și-a onorat îndatorirea civică de a-și aduce și partea sa de adevăr , pentru ca lumina acestuia să împrăștie din ceața dezinformărilor și a diversiunilor menite a discredita și compromite până și ideea de justiție, oferind tuturor celor interesați o carte temerară, în două volume „Serviciul de informații al Justiției dezvăluit din interior” , subtitrată „Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei”, Editura MARA Book&Publishing, București 2019.

Prefața cărții, sugestiv titrată „La judecata de apoi a istorie”, semnată de Miron Manega,  sintetizează corect și cit se poate de plastic realitatea dramatică în care se află astăzi România, prezentându-ni-se cu  acribia analistului de informații nu numai secrete, dar și periculoase, dacă avem în vedere asigurarea pe care editorul și-a luat-o, precizând că: „Această carte a fost scrisă de autor în calitatea sa privată, iar conținutul textelor nu reflectă opiniile vreunei instituții sau organizații”, relevă aproape complet  contextul, cauzele și factorii  dezintegrării statului român proces aflat acum în plină desfășurare ( op.cit. text prezentare coperta IV).

În Partea I-a a primului volum, autorul reconstitue contextul evenimentelor care au precedat evoluțiile distructive ale identității social-politice și economice,  nu atât a unei orânduiri  istorice, cât mai cu seamă a unui popor, a neamului românesc în esența fibrei sale, pentru a-l disloca geografic și a-i putea lua pământul de sub picioare și apa din izvoare. Evenimentele din decembrie 1989, ca și cele postbelice au ca numitor comun strategia geopoliticii Rusiei, puterea imperială care a marchează neîntrerupt istoria statalității românești de peste șase secole, uzitând de toate mijloacele unui arsenal secret inepuizabil, atâta vreme cât „nu există atâta pădure în Siberia, câte cozi de topor în România”, după cum se exprima un general rus.

Autorul convinge cititorul de forța invizibilă a Moscovei, recurgând la o colecție bine întocmită a succeselor pe plan mondial ale serviciilor secrete ruse din vremuri mai îndepărtate și până în zilele noastre.

„Câte ceva despre culisele disidenței și despre prietenul meu Mihai Botez” (op. cit. pag. 53-62) și Anexele 1-7 ale volumului I (op. Cit. 216-254) referă la  relația specială a autorului cu bine-cunoscutul disident Mihai Botez, un personaj relevant, cu un rol important în contextul preparativelor sovieto-americane pentru încheierea Războiului Rece și configurarea unei noi ordini mondiale. Referințele asupra acestei relații  ilustrează complexitatea personalității și dimensiunile civico-etice ale profesionistului lumii informațiilor secrete, care a fost și a rămas generalul Marian Ureche.  Relația sa aparte cu Mihai Botez, supervizată de generalul Iulian N. Vlad i-a adus  acuzații de trădare, mai exact chiar din partea unor trădători cu pedigree.

Înțelegerile sovieto- americane de la finele secolului trecut, aduse în atenție, par a fi operante și în ceea ce privește azi generarea și controlarea fenomenului corupției, ca armă neconvențională, fiindcă așa cum, cu drept temei, se subliniază în prefață de Miron Manega : „Nenorocirea care s-a abătut peste România nu este doar efectul „ciumei de la răsărit”, care a  lucrat genial, prin intermediu Ungariei, pentru dezintegrarea în curs a României, ci și a „holerei de la apus”, care a făcut și face același lucru, prin metode complementare. (op. cit. pag. 12)”

În partea a II-a a primului volum, „Sub zodia Justiției”,  în economia a trei capitole, autorul prezintă rațiunile sociale ale misiunilor Serviciului de Informații și Protecție Anticorupție al Ministerului Justiției. Pentru România, fiind bine cunoscute năravurile și slăbiciunile noii clase politice, după cum  ne va convinge argumentele oferite (vol. II, cap. XII, „Rusia și spațiul românesc- obiectiv și mijloc de subminare a Uniunii Europene”, op. cit.  pag. 244-296) adversarii noștri dintotdeauna au  activat arma corupției, combinată cu agresiunile informaționale. „Invadarea, după anul 199, a  Occidentului de către serviciile secrete rusești” (pag. 255- 259) s-a realizat prin România, parte a cohortei asasinilor economici găsindu-și de treabă și aici („Oligarhi ruși în spațiul românesc”, op. Cit.  pag. 259-265 ). Aliat constant al Moscovei, „Ungaria, piesă de bază a spionajului rusesc” (op.cit. pag. 265-296) concură pe multiple planuri la implementarea „Corupției la nivel înalt, a statului în stat, ca masă de manevră a Rusiei și Ungariei”.

Poate părea paradoxal de unde o asemenea paletă de informații în gestiunea SIPA? Din lumea interlopă ajunsă după gratii! Rezervorul nesecat de informații al SIPA, mai bine spus abilitatea explorării resurselor informaționale ale lumii interlope aflate în penitenciare, a atras mari rivalități, dușmănii și acțiuni de răzbunare.

O campanie de discreditare a directorului SIPA a fost finanțată cu câteva zeci de mii de dolari. Condotierii de presă au pus tunurile calomniei pe generalul Marian Ureche, neezitând să-i pună în sarcină până și un asasinat comis într-o toaletă din Chicago, iar pentru credibilizarea minciunii s-a folosit B.B.C.-ul (cazul „Culianu” www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/01/060127_sipa_desfiintare.shtm).

Operatorii anti-SIPA au fost prim miniștri, miniștri, parlamentari, ambasadori străini, înalți magistrați, moguli mass-media, mercenari ai presei, oligarhi amenințați de vendetele adversarilor înfundați în pușcării, cu toți în scenariul și regia unei mult mai ample operațiuni  de anihilare a capacităților de reacție ale sistemului de informații al securității naționale.

 

Motiv pentru care, la momentul desființării ilegale a SIPA, de către abuziva Monica-Luisa Macovei, cu flagranta violare a dispozițiilor Legii siguranței naționale, deși „(…) frontul luptei anticorupție a fost grav fisurat, lucru extrem de îngrijorător, nimeni nu a reacționat: nici președintele, nici CSAT-ul, nici SRI-ul” (op. cit. pag. 302) și nici alt membru al Comunității Naționale de Informații, completăm noi.

Am început cronica la carte cu o referire la ex-premierul Adrian Năstase și vom închide cercul cu mențiunea că Anexa 9 (op. cit. vol. II pag. 306-311) este o sinteză a unei ample investigări informative privind relații și implicări oneroase dubioase ale ex-premierului, în legătură cu care ni se precizează că provine din bazele de date ale unei structuri informative private, aparținând unui lider de vârf al lumii interlope. Mai mult, după toate aparențele, sinteza respectivă a fost destinată uzului unui serviciu de informații străin.

Când ex-premierul a fost informat cât de  consistentă este prezența sa în comentariile interlopilor din pușcării și cât de periculoase sunt conexiunile transnaționale ale acestora,

a considerat că generalul Marian Ureche, cu care avusese cândva o relație foarte apropiată, a obosit din cauza excesului de zel și ar fi cazul să se odihnească. Acela a fost momentul în care generalul a atras semnalul de alarmă că mafiotizarea statului este opera clasei politice, instrumentată guvernamental. Tentației de a continua seria marginalilor la această binevenită apariție editorială sunt foarte mari, dar rostul nostru este doar de da un semnal pentru cititorii dornici să afle mai multe despre ce se mai ascunde prin labirintul lumii informațiilor secrete.