Uniunea Europeană, prin membrul său auto-erijat ca reprezentativ, Germania, a acceptat fără să clipească pretențiile plusate ale Turciei: alți 3 miliarde de euro, peste cele 3 promise inițial, pentru a stăvili valul de imigranți la porțile grecești ale Europei.

Generozitatea cu care Bruxelles-ul aruncă cu banii, seninătatea cu care își încredințează paza frontierei sale răsăritene în mâinile unui regim dictatorial (după ce a arestat zeci de ziariști turci și străini, după ce a ocupat la propriu redacțiile presei de opoziție, Erdogan tocmai a anunțat că de acuzația de „terorist” nu poate scăpa nimeni, nici măcar jurnaliștii sau parlamentarii), poate părea uluitoare.

Un raport devastator al Curții Europene de Conturi despre politica UE privind imigrația, și publicat exact în ajunul summit-ului care trebuie să parafeze târgul cu Turcia, face însă puțină lumină în chestiune. Documentul, care analizează perioada dinainte de 2014 (când fluxul de imigranți era o joacă de copii față de cei 1,2 milioane din 2015), acuză incoerența și lipsa de strategie a Bruxelles-ului, dar și costurile uriașe ale unor programe, cum ar fi, de exemplu, dreptul imigranților trimiși înapoi de a primi la revenirea în țară vaci de prăsilă (Georgia).

Raportul Curții a fost obiectul unui lung și crâncen conflict între conducerea instituției și liderii Comisiei Europene. Președintele CE, Jean-Claude Juncker, și adjuncții săi au contestat vehement metodologia și chiar buna credință a Curții și au încercat să boicoteze documentul.

 

Parcurgerea acestuia este suficientă pentru a înțelege furia Bruxelles-ului. Raportorul pe acest subiect, Danièle Lamarque, rezumă:

„Este o politică lipsită de strategie. Există obiective generale, cu o politică care se ocupă de prioritățile de moment. Aceasta ne-a dus în situația de acum, când negociem returnarea refugiaților în țările lor, în schimbul unui sistem de vize mai relaxat, ceea ce nu are sens.”

Lamarque face referire chiar la târgul pus la cale cu Turcia, prin care Ankara cere eliminarea vizelor de intrare în Europa pentru cei 70 de milioane de cetățeni ai săi până în vară.

Altfel zis, turci (mult mai mulți) în locul afganilor, pakistanezilor sau nord-africanilor de astăzi. (Sirienii vor fi în continuare găzduiți în Europa.)

Summit-ul de joi și vineri trebuie să stabilească exact condițiile în care imigranții ilegali pot fi trimiși în țările lor de origine, însă UE arată o incapacitate funciară de a administra chestiunea imigrației, dacă luăm în considerare cele două programe auditate și care au ca obiect „cheltuielile în materie de migrație exterioară în țările învecinate din bazinul mediteranean și zona orientală” înainte de 2014.

Cheltuielile sunt grupate pe capitole cu nume aiuritoare, în cel mai curat limbaj de lemn, precum „program tematic în domeniul migrațiilor și al azilului” sau „instrument european de vecinătate și parteneriat”.

Or, aceste două programe, dintre care unul ajungând la 742 de milioane de euro pe cinci ani, nu privesc decât o părticică din acțiunile UE în materie de imigrație; alte fonduri sunt atribuite mai ales prin intermediul ajutoarelor de dezvoltare, fără a se putea ști prea bine unde merge fiecare euro.

Din cele 23 de proiecte examinate de Curte, și derulate de UE în Algeria, Georgia, Libia, Moldova, Maroc sau Ucraina, 5 nu au prezentat nici un bilanț, iar 18 au prezentat evaluări foarte parțiale sau imprecise. Multe dintre ele sunt destinate domeniilor de securitate. Aceasta reflectă modul de abordare a UE în materie de imigrație: majoritatea bugetelor programelor auditate sunt destinate supravegherii frontierelor sau urmăririi fluxului migratoriu, ceea ce „conferă un caracter secundar altor obiective necesare pentru o abordare globală, cum ar fi dezvoltarea legăturii între imigrație și dezvoltare și grija de a organiza o gestionare eficientă a migrațiilor conform necesităților economice ale țărilor de primire”.

Numeroase elemente nu sunt reflectate în cifre: contabilitatea aruncă adeseori anumite cheltuieli de securitate la alte capitole. Așa se face că achiziționarea a 55 de vehicule 4x4 pentru dotarea poliției de frontieră a Ucrainei au fost trecute în contabilitatea europeană la „politici de gestionare administrativă”.

Un alt reproș făcut de Curtea Europeană de Conturi politicii UE este neglijarea obiectivului de a stabili o legătură între ajutoarele de dezvoltare și imigrație. Altfel zis, ajutoarele acordate unor state ar trebui să limiteze fluxurile de persoane din aceste țări către Europa.

Este consemnată astfel finanțarea din bani europeni pentru migrație a unei patiserii din Maroc, pe care Bruxelles-ul o consideră un succes. Iar succesul comercial se pare că există, într-adevăr. Însă Bruxelles-ul nu a explicat în ce măsură patiseria apreciată de marocani îi împiedică pe aceștia să mai vină în Europa.

Curtea de Conturi este exasperată de lipsa de apetit a statelor membre și a Comisiei Europene de a da publicității cifre, mai ales în ceea ce privește intrările ilegale de imigranți pe teritoriile lor: „Este greu să faci o evaluare, în condițiile în care cifrele nu se schimbă de la un an la altul, ceea ce arată limpede dezinteresul”, se arată în document.

În aceste condiții, rămâne să ne întrebăm dacă numărul de 1,2 milioane de imigranți, dat publicității pentru 2015, nu cumva este mult subevaluat.

În discursul său pe aeroport, la plecarea spre Bruxelles, Klaus Iohannis nu a suflat o vorbă că ar avea de gând să ridice la Bruxelles raportul Curții de Conturi.