Ramona Olaru: Îmi vine să plâng. Ce şi-a cumpărat asistenta de la „Neatza”
- Antonia Hendrik
- 3 noiembrie 2023, 14:05
Ramona Olaru, asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, a dat lovitura. Vedeta de la Antena 1 a reușit să-şi împlinească visul după ani de muncă în Bucureşti.
Ramona Olaru a făcut un video pe care l-a postat pe social media, în care le-a arătat fanilor săi cum arată apartamentul achiziționat. De când s-a mutat în București, Ramona Olaru a stat cu chirie. Dar acum a reușit să își cumpere prima casă. Asistenta TV de la „Neatza cu Răzvan și Dani” va locui în Pipera.
Ramona Olaru: „În sfârșit, după atâția ani de stat în chirie”
Ramona Olaru, asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, a spus că a muncit mult pentru acest vis. Totul a reușit exclusiv pe puterile ei.
„A venit momentul! Ca să ne înțelegem… pentru prima dată și în sfârșit după atâția ani de stat în chirie și de muncă multă, în sfârșit apartamentul meu, casa mea. Mamă, doamne, câte am de semnat, dar nici nu mă deranjează că semnez atât de multe. Am întâlnit cei mai minunați oameni în această cursă și cu siguranță o să fie una și mai lungă când o să ne apucăm să amenajăm de la zero totul, ca să fie așa pe stilul meu”, a mărturisit vedeta TV.
Sursa foto. Facebook
Ramona Olaru, pe lângă salariul pe care îl are de la Antena 1, mai are o sursă de venit și din campaniile publicitare pe care le face în mediul online.
Vedeta TV timite bani săptămânal părinților
Ramona Olaru are o situație financiară care îi permite acum să aibă un trai decent. Dar lucrurile nu au stat mereu așa. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a început să muncească de la 10-12 ani. Anii au trecut şi este împlinită pe plan profesional. Dar nu a uitat de unde a plecat, vedeta a declarat că îi ajută pe părinți cu bani.
Sursa foto. Facebook
„Da, în fiecare lună e o sumă, dar eu le trimit bani în fiecare săptămână. De multe ori uit în ce punct am ajuns din viață și de unde am plecat și, mai am câte un moment, seara când ajung acasă și mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu. Deși nu am fost așa cu divinitatea în general, ar trebui să mulțumesc pentru punctul în care am ajuns și pentru cât de bine sunt acum. Am început în ultimii ani să fac lucrul acesta mai des, să mulțumesc”, a declarat vedeta TV.