Raliul Carpati Retro 2014

Ediția aniversară a Raliului Carpați a fost una memorabilă. Cele 41 de automobile sosite din România în Chișinău au stârnit un mare interes.

Peste 35 de colecționari din Republica Moldova și Transnistria au fost prezenți, la Chișinău, alături de membrii Retromobil Club România, pe parcursul expoziției desfășurate în Piața Marii Adunări Naționale.  Momentul l-a constituit Raliul Carpați - prima ediție a „Festivalului internațional al mașinilor retro”. Implicarea autorităților moldovenești, unde reprezentant de onoare a fost Nicolae Platon, directorul Agenției Naționale a Turismului din Republica Moldova, a contribuit la reușita evenimentului.

Onorați de prezența ambasadorului

Românii participanți la eveniment s-au bucurat de o primire extrem de călduroasă, mii de spectatori admirând automobilele expuse în Piața Marii Adunări Naționale. Publicul a asigurat confortul participanților care, pe timpul expoziției, au vizitat orașul și au servit prânzul. La evenimentul de la Chișinău a fost prezent alături de Nicolae Platon și ambasadorul României în Republica Moldova , Marius Lazurca. Ambii oficiali au fost încântați și își doresc ca evenimentul să nu ramână unul singular.

Organizatorii s-au bucurat de  sprijinul primit din partea cluburilor BMW Club Moldova - președinte Andrei Canter - și Auto Retro Tuning - președinte Vladislav Dumanov.

Interesați de modificarea vehiculelor sovietică

Cu toate că, cluburile de vehicule istorice din Republica Moldova sunt la început de drum, există totuși numeroși colecționari interesați de modificarea vehiculelor istorice, în special al celor de producție sovietică.

Au fost numeroase exemplare originale aflate într-o stare excelentă de conservare sau restaurate. Ne-au atras atenția primul 4x4 sovietic Gaz 67, limuzina GAZ 13 Ceaika, automobilele GAZ M21 Volga și Gaz M24, motocicleta M71 și scuterul Viatka.

 Cina festivă s-a desfășurat într-unul din saloanele restaurantului din cadrul Orașului Subteran, fiind degustate șapte soiuri de vinuri și bucate tradiționale pregătite de maeștrii bucătari.

Încântați de timpul petrecut participanții au spus că vor reveni la Chișinău si nu au rezistet tentației de a-și lua ca suveniruri vestitele bomboane Bucuria și vinurile moldovenești.

Programul raliului

Startul editiei 2014 a raliului s-a dat din București, de la Parking METRO Voluntari, a trecut pe la Vaslui și au poposit la Chișinău, în jurul orei 22 :00.

După ce au fost îndeplinite formalitățile vamale, care au durat trei ore în România și o oră în Moldova, echipajele participante s-au cazat la Hotel Vila Verde. Sâmbătă, 6 septembrie, participanții au efectuat un tur al orașului Chișinău cu destinația Cricova.  Acolo, a fost vizitat, la bordul automobilelor, Orașul Subteran. La prânz, în jurul orelor 12:30, a fost organizată, pe platoul din fața statuii lui Ștefan cel Mare, o expoziție de circa 35 de automobile, motociclete și scutere aparținând colecționarilor din Republica Moldova și Transnistria. Seara, la Cricova, a fost organizată festivitatea de premiere.

Duminică 7 septembrie la ora 9:00 s-a plecat spre Iași unde,  în intervalul 11:00-16:00, în zona pietonală Ștefan Cel Mare (Primarie), au fost expuse automobilele participante, alături de exemplare deținute de membrii filialei R.C.R. Iași

Rezultatele raliului

Zicala «norocul începătorului» s-a confirmat, anul acesta, la Raliul Carpați Retro : câștigătorul - Karoly Buzas (Morgan +4 – 1962) - e la prima participare la un eveniment de acest gen.

Pe poziția secundă a clasamentului general s-a situat George Barbu (Jaguar E Type Mk II XKE – 1969), podiumul fiind completat de Attila Torok (Chevrolet Corvette C3 – 1982).

 Premiul pentru cel mai vechi automobil partcipant a fost câstigat de automobilul Dodge DG8 (George Danciu), fabricat în urma cu 83 de ani.

Organizatorii  «Festivalului internațional al mașinilor retro» au acordat trei premii de eleganță, în ordinea preferințelor, automobilelor : Dodge DG8 (1931- George Danciu), Plymouth Vailant (1956 - Lilica Dedu) și Porsche 911 (1970 - Ioannis Giounis).

Merită menționată și prezența la Chișinău a doi temerari «ims-isti» (adică posesori de ARO M461, automobil a cărui primă variantă s-a numit IMS 57, de unde și denumirea populară a posesorilor, respectiv «ims-ist»), Mircea Bătrânu și Dragoș Racoveanu (ultimul parcurgând solitar traseul după un start întârziat). Dragoș Racoveanu alături de echipajul George Danciu/Răzvan Bădulescu (Dodge DG 8 – 1931) au demonstrat că nicio distanță nu e prea lungă chiar și pentru vehiculele istorice care se deplasează mai lent.