Raiffeisen Bank International a fost avertizată de Trezoreria SUA din cauza afacerilor sale cu Rusia. Astfel, grupul bancar austriac ar risca să piardă accesul la sistemul financiar american.
Raiffeisen Bank, avertizată de Trezoreria SUA
În data de 6 mai, secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo, a trimis o scrisoare către Raiffeisen Bank International. În scrisoare erau menționate îngrijorările cu privire la expansiunea băncii austriece în Rusia.
De asemenea, Trezoreria SUA atrăgea atenția și asupra unei tranzacții cu o valoare de 1,5 miliarde de dolari a unui oligarh rus vizat de sancţiunile americane, tranzacţie la care RBI a renunţat între timp, potrivit Reuters.
La câteva zile după primirea scrisorii, trazacţia care avea legătură cu Oleg Deripaska a fost abandonată.
Îngrijorările privind afacerile băncii din Rusia persistă
Raiffeisen Bank este cea mai mare bancă occidentală care activează încă pe piaţa rusească. Scrisoarea recentă reprezintă cel mai grav avertisment primit până acum de grupul bancar austriac.
În ultimul an, Washingtonul a analizat afacerile derulate de banca austriacă în Rusia.
Potrivit unui purtător de cuvânt al băncii, Raiffeisen a renunţat la tranzacţia care viza pachetul de acţiuni la compania de construcţii Strabag.
„RBI va continua să facă paşi spre separarea de subsidiara rusească", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Expansiunea Raiffeisen contrazice asigurările oferite
Adeyemo, al doilea oficial din ierarhia Trezoreriei SUA, susţine că expansiunea băncii ar contrazice asigurările date.
În plus, Adeyemo a avertizat că acţiunile Raiffeisen agravează riscul ca Trezoreria americană să ia măsuri pentru a-i restricţiona accesul la sistemul financiar american. Există îngrijorări reale cu privire la comportamentul băncii austriece, care reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale a SUA.
În regiune, Raiffeisen Bank International acoperă 12 pieţe. Cei aproximativ 45.000 de angajați deservesc 18,6 milioane de clienţi prin aproximativ 1.500 de puncte de lucru.
Majoritatea acestor puncte de lucru se regăsesc în Europa Centrală şi de Est.