Raicu sau Murg îi vor număra cuiele primarului Oprescu

Raicu sau Murg îi vor număra cuiele primarului Oprescu

PDL decide azi cine va fi urmaşul fostului viceprimar Murgeanu. Bătălia se dă între consilierii Mircea Raicu şi Călin Murg, primul fiind favorit.

Sătul să numere cuiele şi scaunele din primărie, fostul viceprimar Răzvan Murgeanu a demisionat, în urmă cu o săptămână, acuzând colaborarea inexistentă cu edilul-şef Sorin Oprescu. Murgeanu s-a instalat, ca secretar de stat, în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, condus de Vasile Blaga.

Pentru locul rămas vacant la Primăria Capitalei se luptă consilierii Călin Murg şi Mircea Raicu, ambii membri PDL, cel de-al doilea fiind favorit în această cursă. „Mâine (astăzi - n.r.) va avea loc şedinţa de partid, în care vom decide care va fi reprezentantul nostru. Însă şansele sunt de 70% pentru Raicu şi de 30% pentru Murg“, ne-au declarat surse din partid.

Opţiunea partidului va fi votată în şedinţa de mâine a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). De la REBU, în fotoliu de viceprimar

Mircea Raicu are 48 de ani şi, până anul trecut, a fost directorul general al SC REBU SA. Raicu a lucrat cu Traian Băsescu, atunci când şeful statului era încă primar general al Capitalei. Astfel, în perioada 2003-2005, a fost director adjunct la Administraţia Străzilor, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar cu un an înainte, a fost director adjunct al Direcţiei de Buget din cadrul primăriei. Timp de trei ani, din 2005 până în 2008, Raicu a fost pre- şedintele executiv al Organizaţiei PDL Ilfov, iar în 2004 a coordonat campania electorală a Alianţei D.A. (PNL-PD) Ilfov. În prezent, ocupă funcţia de director al Direcţiei de Buget din PMB.

Dacă va fi ales, spune Mircea Raicu, va „reporni marile proiecte oprite în urmă cu un an şi jumătate“. „Sunt proiectele legate de infrastructură, Pasajul Basarab, Stadionul Naţional «Lia Manoliu », marile bulevarde şi pasaje, care trebuie construite la principalele noduri de blocaj din Capitală“, explică Raicu.

În pasul doi, spune consilierul, odată cu terminarea lucrărilor de infrastructură, trebuie regândit traficul: sensuri unice, culoare prioritare. „Nu putem lăţi bulevardele şi, atunci, trebuie să mărim viteza de deplasare. Prin crearea unor culoare speciale pentru RATB, vom încuraja oamenii să-şi lase maşinile acasă şi să circule cu mijloacele de transport în comun; aşa că vor ajunge mai repede unde au nevoie“, adaugă cel care e dat aproape ca sigur noul viceprimar. Despre Oprescu, numai de bine

Cât despre relaţia cu Sorin Oprescu, Raicu „propune“ să fie bună: „Noi asta ne-am propus de la început. Nu i-am sabotat proiectele“.

Aceeaşi relaţie îşi propune să aibă şi cel de-al doilea favorit la funcţia de viceprimar, Călin Murg, actual preşedinte de şedinţă al CGMB. „Instituţional, con siliul general va susţine toate proiectele importante. Domnul primar a ieşit şi a spus, în ultima vreme, că nu a fost sprijinit de consiliu, dar noi ne-am pronunţat asupra proiectelor existente. Nu pu tem fi de acord atâta timp cât vine cu fântâni arteziene de 9 milioane de euro, câr naţi, instalaţii video în cimitire“, a spus Murg. Ca şi contracandidatul său, Murg plănuieşte deblocarea lucrărilor le gate de infrastructură. „Bugetul e destul de limitat şi e nevoie să facem o listă de priorităţi. Eu mă gândesc în special la trafic, şi aici nu se rezolvă problemele doar cu parcări. E nevoie de un management eficient al traficului“, crede Murg. Celălalt post de viceprimar al Capitalei este ocupat de Robert Ionescu din PNG, partid care nu mai funcţionează de la alegerile parlamentare. Surse politice declară că Ionescu nu va mai rămâne în funcţie, în condiţiile în care există discuţii între PDL şi PSD pentru constituirea unei majorităţi în CGMB. Postul vacant ar urma să fie atribuit social- democraţilor. "Nu putem lăţi bulevardele şi, atunci, trebuie să mărim viteza de deplasare. Prin crearea unor culoare speciale pentru RATB, vom încuraja oamenii să-şi lase maşinile acasă şi să circule cu mijloacele de transport în comun; aşa că vor ajunge mai repede unde au nevoie." - Mircea Raicu, consilier PDL în Primăria Capitalei VOT LA CONSILIU

PUZ-uri pentru zgârie-nori de 110 metri

În şedinţa de mâine, consilierii municipali vor supune aprobării mai multe proiecte de hotărâre, prin care primăria solicită guvernului să aprobe exproprierile şi bugetele pentru cinci lucrări de anvergură, între care şi Pasajul Basarab, blocate în diferite stadii de execuţie. Numai pentru exproprierile rămase, cele cinci proiecte vor mai înghiţi aproximativ 1.277.720.000 de lei.

De asemenea, tot mâine se va decide aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale, noua structură menită să îmbunătăţească situaţia celor 18 spitale trecute de la Ministerul Sănătăţii în ograda primarului-doctor Sorin Oprescu. Pe ordinea de zi figurează şi intenţia primăriei de a concesiona 207 metri pătraţi din proprietatea privată a municipiului Bucureşti către o firmă irlandeză cu datorii mari la stat.

Terenul, aflat la adresa str. dr. Iacob Felix, nr. 33-39, ar urma să fie concesionat, pentru 49 de ani, firmei Victoria Limited SRL. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, în 2007, compania avea datorii de 53,5 milioane de lei. Pe terenul concesionat şi pe cei 6.069 de metri pătraţi aflaţi deja în proprietatea firmei ar urma să se construiască clădiri de locuinţe şi spaţii comerciale cu cel mult 19 etaje.

În timpul rămas liber, consilierii vor decide soarta a 24 de Planuri Urbanistice Zonale, între care şi cel de la Timpuri Noi. PUZ-ul supus votului a fost deja avizat favorabil de Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi prevede construirea unei clădiri de 110 metri într-o zonă în care Planul Urbanistic General permite o înălţime maximă de 20 de metri.

Ne puteți urmări și pe Google News