Rafila este alesul PSD pentru funcţia de premier. Ciolacu a anunţat condiţiile în care reprezentantul României în OMS poate face un pas important în cariera politică.

Acest anunţ vine la doar câteva zile după ce liderul PSD anunţa că Alexandru Rafila poate fi alesul social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale din 2024, alături de alte trei nume.

„În acest moment este o decizie a partidului: domnul Alexandru Rafila este propunerea de prim-ministru. Aceste lucruri le vom discuta în interiorul partidului daca motiunea va trece.

Am exclus colaborarea cu PNL, dar vom vorbi toate aceste lucruri după ce va trece moțiunea. Cred, totuși, că președintele Klaus Iohannis va intra în spiritul Constituției, dacă va trece moțiunea de cenzură”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.

Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila

Rafila este alesul PSD pentru funcţia de premier

Amintim că PSD a finalizat textul moțiunii de cenzură la adresa Guvernului României, intitulată „România eșuată. Recordul fantastic al guvernului Cîțu”. În acest context, liderul formaţiunii a spus că va negocia şi cu parlamentari care sunt de altă culoare politică:

„Am finalizat textul moțiunii de cenzură la adresa celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 30 de ani. Este textul cu care vom pleca să negociem cu alți parlamentari față de cei PSD și textul pe care-l vom prezenta partenerilor sociali.

Titlul moțiunii este România eșuată. Recordul fantastic al guvernului Cîțu. Este o moțiune simplă care își propune să răspundă simplu, clar și documentat la câteva întrebări.”

În textul moţiunii, social-democraţii susţin că guvernarea PNL-USR-UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.

Ştire în curs de actualizare. Revenim curând cu declaraţiile complete ale preşedintelui PSD.