Radu Mihaiu, două luni de politică USR şi circa 200.000 E în conturi
- Simona Ionescu
- 25 septembrie 2020, 18:45
Politica e bună, dar să te ţii de ea cum trebuie. Şi dacă mai ai şi puţin noroc, asta însemnând să te lipeşti de cineva de la conducerea partidului în care te bagi, te-ai făcut om. Te loveşte subit norocul, deşi înainte, până să intri în politică, erai tata ghinionului. Nimic din ce încercai să faci, nu ieşea. Şi, deodată, cum ai intrat în politică, toate au început să meargă ca pe roate, iar averea să crească precum un Făt-Frumos.
Este şi cazul lui Radu Nicolae Mihaiu, candidatul USR pentru Primăria Sectorului 2 al Capitalei.
Timp de 10 ani, lui Mihaiu nu prea i-a ieşit nimic. Ghinionul părea că se ţine scai de el. Profesor de informatică la bază s-a gândit să încropească şi el o firmă în cel mai căutat şi bănos domeniu de activitate, IT-ul.
Deşi ne aflăm pe domeniul ştiinţelor exacte, lui Mihaiu îi dă cu virgulă atunci când este vorba să numere anii. Spre exemplu. În primul său CV care a fost făcut public, Mihaiu susţine că între anii 1998 şi 1999, a fost profesor de informatică. În această calitate, a ţinut şi elaborat cursuri pentru o firmă privată, un SRL numit „New Sistem SRL.” Virgula despre care vorbeam reiese din al doilea punct al CV-ului. Unde scrie că Mihaiu a terminat Facultatea de Matematică, având licenţă în informatică, abia în anul 2000. Atunci, cum a fost profesor Mihaiu în 1998, dacă facultatea a terminat-o în 2000? Că după câte ştim noi, 1998 este înainte de 2000.
După facultate, timp de 6 ani, lucrează ca analist programator la două firme anonime, Bozo Fx şi Blackbox Software. Încă are ghinion.
După 6 ani de trudă la stăpân, decide să plece pe drumul său şi devine asociat al firmei E-dea Works SRL.
Colegii lui Mihaiu de facultate, deja aveau contracte pe la marile firme de IT care veniseră în România. El a decis totuşi să meargă pe drumul său.
Drum care, aşa cum spuneam, timp de 8 ani, a fost presărat cu ghinioane. După 8 ani de străduinţe în privat, conform datelor de la Ministerul de Finanţe, Radu Mihaiu deţinea 25 la sută din firma E-dea Works, care avea fix 0 (zero) angajaţi şi un profit anual de 20.000 de euro. Deci, lui Mihaiu îi reveneau anual dividende în valoare de 5.000 de euro. Adică lua într-un an, cam cât luau colegii lui de la marile firme doar la avansul din salariul pe o lună.
Când te loveşte norocul
În anul 2014, averea lui Radu Mihaiu era modestă. După venituri. Un apartament cu două camere cumpărat cu credit ipotecar în 2009, apartament care avea valoarea totală de 50 .000 de euro. Mai deţinea şi o maşină marca „Mazda”. Şi… cam atât, după aproape zece ani de „privat.”
Şi a venit anul 2016. Anul cu noroc pentru Mihaiu. A decis să intre în politică. Cam cu buzunarele goale, dacă judecăm după prima sa declaraţie de avere, depusă pe 9 iunie 2016. Veniturile sale erau compuse din salariul de la firma E-dea Works, cea fără nici un angajat, în valoare de 12.000 de lei pe an, adică 1000 de lei pe lună. În plus, mai încasa din drepturi de proprietate intelectuală 14.000 de lei pe an, adică 1160 de lei pe lună. Deci, în total, Mihaiu câştiga 2160 de lei pe lună. Din care a reuşit să-şi achite şi ratele la apartament şi maşină.