La doar două zile de când a ieșit din închisoare, Radu Mazăre s-a angajat. Fostul edil are un loc de muncă departe de casă și planuri de viitor bine puse la punct.
Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost eliberat anticipat pe 27 mai, reușind să convingă judecătorii bucureșteni că s-a reabilitat după cinci ani de detenție.
Radu Mazăre s-a angajat. Ce planuri de viitor are fostul edil al Constanței
Înainte de a fi eliberat, fostul primar de Constanța le-a dezvăluit magistraților că nu își mai dorește să aibă o viață publică și că se va angaja. De altfel, parte din proces și documentele depuse pentru a-i convinge pe aceștia să îl elibereze a constat și într-o promisiune de angajare.
Se pare că Radu Mazăre are deja un loc de muncă promis departe de granițele țării. Mai exact, o companie turistică din Grecia este dispusă să îl angajeze pe postul de consultant în dezvoltare turistică. Activitatea nu îi este străină fostului politician, întrucât după ce a demisionat din funcția de primar a avut aceeași activitate profesională. În plus, pe lângă noul job, acesta își dorește să petreacă timpul alături de familia lui.
De altfel, fostul edil a prezentat în instanță contractul pe care l-a avut cu cea mai mare atracție turistică din Egipt, unde a lucrat din 2016 ca consultant în dezvoltare turistică. În acea perioadă, el a fost consilierul miliardarului egiptean Samih Sawiris, șeful companiei Orascom din Egipt.
A făcut cursuri după gratii pentru actualul loc de muncă
Radu Mazăre le-a explicat judecătorilor că locul de muncă pe care și l-a găsit este motivul pentru care a urmat un curs de îngrijitor de spații verzi în penitenciar.
„Deși pare puțin straniu, la prima vedere pentru un om cu studii superioare să urmeze un astfel de curs, însă orice dezvoltare turistică trebuie făcută astăzi în armonie cu natura, așa că am dorit să cunosc elementele de bază în creșterea și cultivarea plantelor și îngrijirea spațiilor verzi. Pentru mine, este prea târziu să mai fiu inginer naval, meseria mea de bază”, le-a spus fostul edil magistraților, potrivit Fanatik.
Nu își mai dorește să revină la viața publică
Imediat cum a ieșit pe porțile închisorii, Radu Mazăre a refuzat să facă declarații cu privire la perioada petrecută după gratii. Vizibil îmbătrânit, după cinci ani petrecuți în închisoare, Radu Mazăre a declarat că nu mai este interesat de viața publică.
„Nu mă mai interesează viața publică. Deci nu mă mai întrebați ce voi face... Ar trebui ca nici pe voi să nu vă mai intereseze ce voi face eu în continuare”, a răspuns Mazăre la întrebările insistente ale jurnaliștilor.
Radu Mazăre a executat cinci ani de închisoare
Radu Mazăre a fost încarcerat din mai 2019, după ce a fost extrădat din Madagascar. Fostul edil fugise în insula africană, unde deține un resort turistic, în 2017. Mazăre a fost condamnat pentru retrocedări ilegale de terenuri și în dosarul Polaris. În primul caz, judecătorii l-au condamnat la nouă ani de închisoare, iar în dosarul Polaris a primit o pedeapsă suplimentară de cinci ani.
După cinci ani de detenție, Radu Mazăre a solicitat eliberarea condiționată, conform legii. Prima cerere i-a fost respinsă de Judecătoria Sector 4, care i-a permis să depună o nouă solicitare peste nouă luni, la începutul anului 2025. Radu Mazăre a contestat această decizie la Tribunalul Ilfov.
Este de menționat că nici Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Jilava, unde Radu Mazăre și-a executat pedeapsa, nu a considerat că acesta ar trebui eliberat condiționat. Comisia a subliniat că infracțiunile comise de Mazăre au demonstrat o „perseverență infracțională”.