Editura Evenimentul si Capital

Radu Ghețea, înlocuit oficial în fruntea CEC cu Enache Jiru

13-12/ghetea-465x390
Autor: | | 4 Comentarii | 2069 Vizualizari

Propus de premierul Victor Ponta în fruntea celei mai mari bănci de stat, Enache Jiru, fost secretar de stat la Ministerul Finanțelor, își va prelua săptămâna aceasta atribuțiile de șef la CEC Bank.

Schimbarea va avea loc săptămâna aceasta, a declarat premierul Victor Ponta. Enache Jiru a ocupat de-a lungul timpului numeroase funcții în sistemul bancar și în aparatul de stat. El și-a început cariera la Banca Naționala a României, unde a lucrat la Departamentul de administrare a rezervelor internaționale, iar din 1998 a activat a ocupat atât funcții publice, cât și poziții de conducere în mediul privat. Enache Jiru a ocupat poziția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor, în 2001-2004 și din iulie 2012, cu atribuții legate de coordonarea Trezoreriei statului. Totodată, Enache Jiru s-a mai alat la conducerea CEC Bank. În perioada 2000-2001 a fost vicepreședintele băncii, iar din toamna lui 2004 și până în martie 2005, a fost președinte al CEC Bank.

Schimbarea lui Radu Grațian Ghețea din fruntea CEC Bank vine pe fondul scandalului legat de faptul că banca i-a acordat credite fiicei președintelui Traian Băsescu pentru a cumpăra un teren în comuna Nana. Într-un interviu acordat EVZ, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a arătat că funcționarii CEC Bank au respectat normele BNR atunci când au aprobat împrumutul.

Carmen Iohannis facuta PRAF de Olguta Vasilescu. Nevasta lui Manda, GLUME NEMILOASE despre sotia presedintelui: Rochita roz deasupra genunchiului...

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI