Tottenham, unde evoluează românul Radu Drăgușin, a înregistrat o remiză în minutele de prelungire împotriva lui Everton. Meciul desfășurat la Liverpool a fost inclus în etapa a 23-a a Premier League.
Radu Drăgușin a fost introdus în joc în minutul 89, chiar înainte de golul egalizator marcat de echipa gazdă, în prelungiri.
În ciuda speculațiilor că Drăgușin ar putea fi titular pentru prima dată la Spurs, Ange Postecoglou a luat decizia să îl mențină pe fundașul sosit de la Genoa pe bancă în confruntarea cu Everton.
Tottenham, egalată după intrarea lui Radu Drăgușin pe teren
Meciul dintre Everton și Tottenham s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. La pauză, Tottenham conducea cu 2-1, având golurile marcate de brazilianul Richarlison în minutele 4 și 41, iar gazdele au redus din diferență în minutul 30, prin golul milocașului Jack Harrison.
După ce Radu Drăgușin a intrat pe teren, gazdele au reușit să egaleze prin Jarrad Branthwaite, care a înscris cu capul în urma unei lovituri libere.
După această remiză, Tottenham își păstrează poziția a patra în clasamentul Premier League, acumulând 44 de puncte. În schimb, Everton se află pe locul 17, având doar 19 puncte.
Antrenorul de la Tottenham a dat de înțeles că-l va introduce pe român pe teren
După ce a obținut victoria în meciul împotriva echipei Brentford, cu scorul de 3-2, Ange Postecoglou, antrenorul echipei Tottenham, a sugerat că va apela la Radu Drăgușin în partida cu Everton, însă acest lucru nu s-a materializat.
„Am fost în fruntea clasamentului tot sezonul, deci nu se schimbă nimic acum, că am revenit în TOP 4. Echipa încă mai poate să crească mult și meciuri ca acesta ne arată că mai avem un drum lung de parcurs. Pentru că echipa are rezultate este meritul jucătorilor, dar încă mai avem nevoie de îmbunătățiri în multe zone.
Este foarte bine că unii jucători au prins minute în seara asta. Pape a revenit azi (n.r. Sarr – de la Cupa Africii pe Națiuni), ceea ce e foarte bine pentru noi. E bine pentru Radu (n.r. Drăgușin) că a prins minute. Avem foarte puțin timp la dispoziție până la următorul meci, poate cel mai scurt timp. Sâmbătă, jucăm la 14.30, așa că vom avea nevoie de sânge proaspăt. Va fi un meci greu”, a declarat Ange Postecoglou.
Radu Drăgușin, al treilea meci în care e introdus pe final
Jucătorul român a fost adus în joc în ultimele faze ale partidei pentru a treia oară la Tottenham, după meciurile cu Manchester United (2-2) și Brentford (3-2).
Radu Drăgușin a fost prezentat oficial la Tottenham, în cursul zilei de joi, 11 ianuarie.
Genoa l-a transferat pe Radu Drăgușin pentru o sumă fixă de 25 de milioane de euro de la echipa din Premier League. Cu toate acestea, cu bonusurile de performanță incluse, afacerea ar putea ajunge la 30 de milioane de euro.