Un nou SCANDAL de CORUPȚIE ZGUDUIE Franța. Ministrul a luat o MITĂ URIAȘĂ. Noi detalii EXPLOZIVE în cazul Nissan

Un nou SCANDAL de CORUPȚIE ZGUDUIE Franța. Ministrul a luat o MITĂ URIAȘĂ. Noi detalii EXPLOZIVE în cazul Nissan

Un nou scandal pe tema corupției zguduie Franța. Se pare că fostul ministru francez al Justiţiei, Rachida Dati, ar fi primit 600.000 de euro de la Renault-Nissan pe când era eurodeputat, plata fiind efectuată prin prin filiala de la Amsterdam pentru serviciile sale de avocat, scrie L'Express.

Rachida Dati a fost remunerată din această „cutie neagră” între noiembrie 2009, adică la patru luni după plecarea din Guvernul lui François Fillon, prim-ministru în mandatul lui Nicolas Sarkozy, şi februarie 2013, conform informaţiilor dezvăluite de Bloomberg.

Oliver Pardo, avocatul fostului ministru susține că aceasta nu a reprezentat o activitate nu de consultant, ci de avocet.

Dat fiind faptul că prin prisma meseriei de avocat are posibilitatea de a nu divulga informații despre clienții săi, aceasta nu poate fi obligată să facă publice numele clienţilor săi. În calitate de avocat, Dati nu trebuie să justifice cum este plătită pentru sfaturile sale către clienţi.

Potrivit informaţiilor L'Express, Dati ar fi primit suma de 600.000 de euro, plătită în patru tranşe. Însă, în declaraţia de interese pe care a trebuit să o dea pe 31 decembrie 2014, în calitate de eurodeputat, la Înalta Autoritate pentru Transparenţa vieţii publice, Rachida Dati nu a declarat nicio activitate profesională în anul 2009 ca avocat, chiar dacă lucra deja pentru Alianţă.

Contractul ei de avocat a fost încheiat în noiembrie 2009 şi s-a încheiat în februarie 2013. Declaraţia sa de interese dezvăluie onorarii fără taxe de 625.000 de euro pentru 2010, 539.000 de euro pentru 2011, 704.000 de eurio pentru anul 2012 şi 205.000 de euro pentru 2013.

Potrivit unui apropiat al Alianţei, activitatea fostului ministru ar fi început din 2009. Misiunea fostului ministru al Justiţiei a fost, potrivit informaţiilor L'Express, de a ajuta Alianţa să îşi dezvolte afacerea în Orientul Apropiat şi în Africa de Nord. Ea trebuia să asiste la întâlniri cu Carlos Ghosn, chiar să îl reprezinte ocazional.

Cheltuielile legate de aceste misiuni externe apar în conturile Alianţei sub o singură linie şi pentru o sumă de 20 de milioane de euro doar în 2015, atunci când bugetul global al acestei societăţi pentru 2018 era de numai 60 de milioane de euro. Anul trecut, RNVB a plătit 12,4 milioane de euro pentru consultanţă şi taxe pentru avocaţi.

Aşa cum a dezvăluit recent L'Express, această filială olandeză, finanţată pe jumătate de Renault şi pe jumătate de Nissan, l-a plătit pe expertul în securitate şi prieten al guvernelor de dreapta şi de stânga Alain Bauer când a fost recrutat de Carlos Ghos pentru a rezolva afacerea numită „spioni falşi” de Renault.