O clădire din orașul Gaza s-a prăbușit vineri, în timpul unui reportaj live realizat de BBC, după ce a fost lovită de rachetele israeliene.
Rachetele israeliene au distrus un bloc din Gaza într-o secundă. Filmare înfiorătoare. Reporterul BBC Arabic, Adnan Elbursh, și echipa sa au continuat să transmită după ce clădirea a fost atinsă parţial. Ulterior, blocul a fost lovit în plin, iar imaginile şi sunetele produse de lovitură au un puternic impact emoţional.
Evenimentul Zilei a oferit detalii importante în exclusivitate despre războiul din zonă.
Loviturile israeliene au distrus un bloc din Gaza într-o secundă
Altfel, amintim că Israelul a respins „toate iniţiativele şi medierea” pentru un eventual armistiţiu temporar cu facţiunile palestiniene din Fâşia Gaza. Refuzul vine în contextul celei mai grave escaladări a conflictului din ultimii şapte ani între cele două părţi, conform Agerpres.
O delegaţie egipteană s-a întâlnit cu omologii israelieni pentru medierea negocierii unei încetări a focului. Din păcate pentru, nu s-a ajuns la niciun rezultat pozitiv. Israelul a refuzat toate iniţiativele de mediere.
Egiptul este o ţară care a acţionat în mai multe rânduri ca mediatoare între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza. Astfel, o delegaţie egipteană a fost joi la Tel Aviv pentru întâlniri cu responsabilii israelieni.
Înainte de acest demers, oficialii israelieni au anunţat că intenţionează să desfăşoare o „amplă operaţiune militară” în enclava palestiniană înainte de orice armistiţiu sau de a se întoarce la negocieri cu privire la încetarea focului.
Distrugerea capacităţilor militare ale rezistenţei palestiniene
„Este clar că Israelul are obiective specifice cu atacul asupra Fâşiei Gaza, pe care doreşte să-l realizeze înainte de o încetare a focului, precum distrugerea capacităţilor militare ale rezistenţei palestiniene, în special ale Hamas, vizând de asemenea mai mulţi lideri ai Hamas căutaţi, de Israel”, a declarat una dintre sursele apropiate delegaţiei.
Mai trebuie spus că înainte de reuniunile cu autorităţile israeliene, delegaţia din Egipt s-a întâlnit şi cu reprezentanţii Hamas în Fâşia Gaza. Sursa citată subliniază că ONU şi Qatarul lucrează de asemenea pentru a facilita medierea în vederea opririi conflictului.
De când au început luni luptele între Israel şi grupurile palestiniene, cel puţin 119 persoane au murit în Fâşia Gaza, inclusiv 31 de minori. nNumărul palestinienilor răniţi a crescut la 830, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din enclavă, Ashraf Al-Qedra.
Armata israeliană a desfăşurat vineri dimineaţa cea mai mare operaţiune în Fâşia Gaza de la izbucnirea conflictului militar. Au fost cincizeci de runde de bombardament terestru şi aerian în patruzeci de minute.
Această reacţie a venit după ce miliţiile grupurilor islamiste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 1.800 de rachete spre teritoriul izraelian. Cel puţin 430 dintre acestea au căzut în enclavă. În urma acestor atacuri, nouă persoane au murit în Israel. Altfel, armata israeliană a anunţat că va continua să atace ţinte din enclavă.