De la R8 la Dacia Logan. Un contract încheiat de Nicolae Ceaușescu produce bani și astăzi
- Alecu Racoviceanu
- 14 aprilie 2019, 07:44
Cică unul cu o Dacia oprește lângă un Porsche. „Auzi - strigă el la celălalt șofer - e ceva de capu’ ăsteia? Că am văzut că nu prea se vând!”
Dincolo de glume, specialitatea românilor, Dacia chiar s-a vândut și se vinde încă destul de bine, chiar dacă se împlinesc 50 de ani de la semnarea contractului de asociere și de la lansarea primului model: Dacia 1100.
Marcăm momentul cu o scurtă trecere în revistă a semnării contractului, cine erau concurenții francezilor de la Renault, ce condiții le-au fost impuse pentru a putea lucra aici și ce modele au fost lansate până în 1989, tot acest parcurs fiind refăcut de un istoric, pe baza documentelor din arhivele CC al PCR.
Adio, Peugeot, British Motor, Volkswagen, Fiat, Triumph, Alfa Romeo şi Ford!
”Cum privirile erau aţintite spre Vestul Europei, unde tehnologia auto progresa într-un ritm alert, factorii politici de la Bucureşti au decis demararea de prospecţiuni pentru obţinerea unei licenţe de fabricaţie auto. Ca urmare a aprobării notei elaborate de Comitetul de Stat al Planificării (CSP) – Ministerul Comerţului Exterior (MCE) – Ministerul Industriei Constructoare de Maşini (MICM) din 7 decembrie 1965, s-a difuzat tema şi cererile de ofertă la următorii producători: Renault, Peugeot, British Motor (BM), Volkswagen, Fiat; de asemenea, s-au mai primit oferte suplimentare de la firmele Leyland – Triumph, Alfa Romeo şi Ford1. Pornind de la criteriile de comparaţie examinate în studiu (confort, performanţe, economicitate în exploatare şi fabricaţie, calitatea de conducere, durabilitate etc.) s-a optat pentru producătorul Renault, cu un model ce ar fi trebuit să intre în producţia de serie în 1969 („R 117”), dar la sugestia părţii franceze s-a convenit montajului tipului R12” (începând cu trimestrul I/1969)2.”
Citește continuarea, GRATUIT, pe Evenimentul istoric
În numărul 14 al Evenimentului Istoric poți citi multe alte materiale interesante:
- Jurnalul generalului Iulian Vlad, însemnări din închisoare,
- aventurile cu milițienii români ale unor rockeri care urcaseră și pe scena de Woodstock,
- dezvăluiri despre misterioșii Cavaleri Danubieni, un ordin inițiatic astăzi pierdut.