În țara noastră sunt multe mănăstiri aparte, dar Putna este unică. Se distinge de orice alt loc prin simplitatea ei atât de vastă. Am ajuns prima dată la Putna cu puțin înainte de Anul Nou. Era întâia oară când aveam sa-mi petrec acest eveniment la o mănăstire, însă simțeam o chemare nemaiîntâlnită să merg la Putna.

Am plecat din București pe o vreme ca de martie, fără pic de zăpadă. Pe măsură ce trenul se apropia de Putna, ninsoarea se întețea, astfel încât, de la cele 10 grade din București  am ajuns direct în miezul iernii, pe un viscol năpraznic. Drumul acela prin zăpadă, de la gară la Mănăstire a fost ca o trecere într-o altă realitate, o trezire sufletească nemaisimțită de mine până atunci, și cred că nici de prietenii cu care eram. Porțile deschise ale Putnei în lumina slabă a unui felinar, acoperite de zăpada proaspătă păreau ca o trecere în Rai.

Ninsoarea feerică din acea noapte și gerul ce a urmat au creat un peisaj deosebit, o frumusețe de negrăit. Ușor ne-am obișnuit cu programul liturgic și cu viața de la mănăstire, care diferită de tot ceea ce deja știam, era cel mai fascinant mod de a trăi. Noi, veniți de la București, din agitație, din vremea de primăvară, fiecare cu neliniștile sale, la Putna, unde era liniște, unde ningea, unde ne-am bucurat deplin de oameni și de iarnă. Noaptea de Anul Nou, în biserica mănăstirii a fost înălțătoare, o taină, iar cuvântul părintelui stareț a încununat momentul acela nemaivăzut.

Cum în fiecare țară există un anumit loc de pelerinaj, un loc special în iconomia religioasă și culturală, la noi există Putna. Mănăstirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt ocupă rolul ei în identitatea națională a poporului român, rol afirmat nu de puține ori. Privind retrospectiv în istorie, Serbarea de la Putna din August 1871 evidențiază importanța ei, sărbătoare națională organizată de studenții români din Viena, despre care Eminescu afirma că a fost „…pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit”.

Și astazi adunările tinerilor, taberele, momentele de comuniune ne amintresc de însemnătatea Putnei: vatră a rugăciunii și culturii pentru neamul românesc. „Avem la Putna Sfânt și viu cu Duhul pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut.” Dacă cineva se îndoiește că Ștfean este Sfânt, cu atât mai mult trebuie să vină acasă la Ștefan, la Putna, unde va înțelege cu adevărat de ce este Ștefan Mare și Sfânt. Locul grăiește de la sine, dar există și dovezi de netăgăduit. De oriunde ai fi din țara aceasta, când ajungi acasă la Ștefan cel Mare, te simți și tu ca fiind al lui.

La sfârșit de iunie, ne-am întors aici. Putna iarna și Putna vara, de Anul Nou și de hram sunt locuri atât de încâtntătoare încât sufletul se odihnește deplin, iar pacea se așterne peste el. Liniștea de la Putna, timpul care are răbdare, pacea… Din moment, ce ai trăit aceste momente ai vrea să nu mai pleci niciodată, să poți păstra mereu Duhul Putnei. Cu siguranță, cel ce a fost aici o dată, negreșit va reveni pentru că dorul de Putna doar reîntoarcerea îl poate astâmpăra. La început, trecerea de la viața cotidiană, agitată, la un program mănăstiresc, cu multe slujbe și ascultări, poate părea trudnică, dar pe măsură ce participi la viața mănăstirii, pe măsură ce te atașezi mai mult, devine un fel de a trăi care îți place așa de mult încât nu ai mai vrea să pleci, pentru că te temi să nu cumva să pierzi liniștea Putnei în zgomotul lumii.

Mănăstirea este cununa Putnei, dar peste întreg satul dăinuiește taina. Casele cu model vechi, ne vorebesc din alte vremuri, dealurile bătrâne cu pădurile ce se înalță voios și coboară agale apoi în valea care străpunge comuna pe lângă drumul mistic dintre Putna și Sihăstria Putnei, ne poartă dincolo de orice ar fi lumesc, într-o pace incomprehensibilă, dar minunată. Crucea lui Ștefan de pe dealul Crucii, micile turme de oi ce se întrevăd pe coline, simplitatea oamenilor, căldura, Peștera Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, Mănăstirea Sihăstria Putnei sau drumul prin pădure spre Mănăstirea Sfântul Daniil Sihastrul sunt doar câteva motive pentru care Putna este distrinctă de orice alt loc. Când merg acum la Putna simt că mă întorc acasă, așa de apropiat de inima mea am simțit totul acolo.

La Mănăstirea Putna, omul se adună și se limpezește. Este ceva al Putnei, o trăire, care mișcă sufletele.