La finalul discuțiilor din cadrul Consiliului NATO-Rusia, organizat miercuri la Bruxelles, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a dezvăluit că nu va retrage trupele de la granița cu Ucraina, în timp ce reprezentanții SUA au transmis că diferențele de opinie cu privire la acest subiect nu vor fi ușor de rezolvat. Americanii nu sunt de acord cu oprirea extinderii NATO în Europa de Est, iar rușii au precizat că în acest context se gândesc dacă mai are rost să continue negocierile și iau în calcul să ia anumite „măsuri tehnico-militare”, fără a preciza însă care ar fi acestea.
Conform jurnaliștilor de la Euronews, ambele părți au așteptări scăzute în privința unui acord, în condițiile în care Rusia concentrează în continuare trupe la granița cu Ucraina, iar SUA nu ia în calcule anularea extinderii NATO spre est.
În acest context, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că suntem în fața unui „moment definitoriu pentru securitatea europeană”: „Nu a fost o discuție ușoară, dar tocmai de aceea această întâlnire a fost atât de important.”
Oficialul NATO a completat că Rusia a readus în prim-plan nemulțumirile vechi legate de războiul din Iugoslavia și Libia. Prin urmare, el nu se așteaptă ca diferențele să fie „ușor de rezolvat”.
Totuși, Stoltenberg a subliniat că a fost bine că NATO și Rusia au putut discuta pentru prima dată după doi ani. Din punctul său de vedere, există deschidere pentru o nouă rundă de negocieri, dar delegația Rusiei nu și-a exprimat acordul față de o nouă întâlnire.
NATO nu crede că Ucraina e o amenințare pentru Rusia
Rușii nici nu au exclus această posibilitate, ci mai degrabă au cerut mai mult timp. Aliații occidentali au cerut Rusiei să „detensioneze situația” și să retragă forțele de la granița cu Ucraina.
„Ucraina este o națiune suverană. Ucraina are dreptul la autoapărare. Ucraina nu este o amenințare pentru Rusia. Rusia este cea mai mare putere terestră din Europa.
Tot Rusia a fost cea care a folosit forța militară împotriva Ucrainei în trecut. Rusia este agresorul”, a precizat secretarul general al NATO. Kremlinul a transmis că analizează dacă merită să fie continuate negocierile și a insistat asupra garanțiilor care împiedică extinderea NATO în Ucraina și alte țări ex-sovietice.
„Nu vom permite nimănui să submineze politica NATO cu ușile deschise”, a declarat Julianne Smith, ambasadoarea SUA pe lângă NATO. În plus, ea a exclus orice concesii privind extinderea Alianței către est.
Rușii pun presiune pe puterile occidentale
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Moscova dorește rezultate rapide: „Nu vedem niciun motiv semnificativ ca să ne facă să fim optimiști.
După aceste discuții va fi clar în ce direcție vom merge, cum să procedăm și dacă are sens să mai purtăm alte negocieri. Nu acceptăm să tragem de acest proces de negociere la nesfârșit.”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat că nu plănuiește să atace Ucraina și respinge cererea Washingtonului de a-și retrage trupele. El a adăugat că va lua „măsuri tehnico-militare” dacă SUA și aliații săi nu îi vor îndeplini cerințele.
La rândul lor, americanii au declarat că rezolvarea tensiunulor de la frontiera cu Ucraina depinde de numai de ruși. Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a spus că este „prea devreme pentru a spune dacă rușii sunt serioși în ceea ce privește calea către diplomație sau nu”.
De asemenea, acesta a transmis că este prea devreme să se spună dacă Rusia va folosi discuțiile ca „pretext pentru a susține că diplomația nu funcționează” și va opta pentru invazie.