Înaltă de 95 de metri, Catedrala Armatei ruse, simbol al legăturii strânse între apărare și biserica rusă, și-a deschis astăzi porțile.
Rusia a inaugurat duminică Catedrala Armatei ruse, care ilustrează marile fapte militare din istoria acestei ţări, inclusiv victoria asupra Germaniei naziste şi recenta anexare a Crimeei, fără mozaicurile care îi ilustrează pe Putin și pe Stalin.
Patriarhul Kiril a sfinţit noua catedrală, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte numeroşi ofiţeri ai armatei ruse, dar oficialul prezent cu rangul cel mai înalt a fost ministrul apărării Serghei Şoigu, preşedintele Vladimir Putin neparticipând la eveniment.
Catedrala a fost ridicată în Parcul Patriot din suburbia moscovită Kubinka, cu ocazia marcării a 75 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, într-o zonă unde s-au dat lupte grele între trupele sovietice şi cele germane în noiembrie 1941.
Construită în stilul bizantin, principalele elemente ale edificiului fiind vitraliile, metalul, mozaicurile şi granitul de Karelia, catedrala armatei ruse este ca mărime al treilea lăcaş de cult ortodox din lume după Catedrala lui Isus Mântuitorul din Moscova şi Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg.
Iniţial a fost prevăzut şi un mozaic care-i înfăţişa pe preşedintele Vladimir Putin şi pe alţi demnitari ruşi din prezent, inclusiv pe ministrul Şoigu şi pe cel de externe Serghei Lavrov, pentru rolul lor în anexarea peninsulei Crimeea, dar în cele din urmă s-a renunţat la acesta în urma criticilor faţă de cultul personalităţii al liderului de la Kremlin.
Lipseşte de asemenea mozaicul ce l-ar fi evocat pe Stalin, întrucât Biserica Ortodoxă rusă a considerat că prezenţa acestuia ar putea diviza societatea rusă, astfel că acest mozaic se va regăsi într-un muzeu din apropierea catedralei.
Inaugurarea catedralei fusese prevăzută pentru 9 mai, când Rusia celebrează Ziua Victoriei, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, la fel cum s-a întâmplat şi cu parada militară ce se desfăşoară în fiecare an în această zi şi care anul acesta va fi pe 24 iunie.
Sursa: Agerpres