The Sunday Times (Marea Britanie). Decizia şocantă a preşedintelui (american) de a-i retrage pe cei 9.500 de militari din Germania aruncă în incertitudine alianţa occidentală şi îi încurajează pe rivalii ei.
Ronald Reagan se afla la Casa Albă şi războiul rece era în toi. Eram tânăr corespondent în Nicaragua, celebră pentru seismele şi reginele frumuseţii. Într-o seară, un diplomat britanic venit în vizită - îi voi spune Arthur - m-a invitat să bem ceva în Managua, care pe atunci era în centrul unei intrigi din perioada războiului rece.
În timp ce stăteam la o sticlă cu rom în sala de lobby a unui hotel infestat cu şobolani, el s-a lansat într-un discurs lămuritor despre miza Marii Britanii în Nicaragua, de unde revoluţionarii marxişti sandinişti izgoniseră un dictator favorabil SUA în 1979.
Marea Britanie, a spus el, se teme că Reagan, care îi finanţează mereu pe rebelii antisandinişti, ar putea invada America centrală pentru a opri ceea ce considera el că ar fi un satelit sovietic care propagă revoluţia în ograda Americii. În acest scop, Washingtonul ar trebui să retragă 20.000 de militari americani din Germania. Marea Britanie îşi făcea griji că asta ar slăbi NATO, lăsând Europa vulnerabilă în faţa armatei sovietice.
El a continuat să explice că guvernul nu primea suficiente informaţii de la mica sa ambasadă din josul străzii. "Tu ştii multe despre aceşti camarazi sandinişti", a spus el - probabil auzise ceva despre prietena mea sandinistă, care era apropiată de unul din comandamţii lor.
Unul din colegii mei americani fusese concediat de Newsweek după ce fusese demascat de o publicaţie rivală pentru că "dormea cu duşmanul". Dar Arthur nu era îngrijorat de 'roşiii' de sub - sau din - paturi. "Noi vrem să ştim ce gândesc sandiniştii".
După câteva decenii, imperiul sovietic, cu dezastrele şi războaiele prin procură provocate la tropice, este aproape uitat. Dar NATO rezistă şi mii de trupe americane sunt în continuare pe poziţii de "desfăşurare avansată" în inima Europei, unde sunt considerate un bastion indispensabil împotriva ameninţării apărute din molozul comunismului - Rusia lui Vladimir Putin.
Nu este deci surprinzător că planul preşedintelui Donald Trump, de retragere a 9.500 din ei până în luna septembrie a anului acesta, a zguduit capitalele europene asemenea unor unde seismice care zdruncină deseori Nicaragua. Deci de-a ce se joacă Trump?
Oficialităţi de rang înalt de la Pentagon par a fi fost luate pe nepregătite, incapabile să confirme ce trupe vor fi reamplasate - sau unde vor fi trimise. Asta i-a determinat pe unii analişti să bănuiască motive electorale din partea lui Trump sau una din izbucnirile lui caracteristice de ciudă la adresa cancelarului german Angela Merkel.
Planul a concentrat însă atenţia asupra realităţilor geopolitice schimbătoare, acum când ordinea mondială pivotează. "Plăcile tectonice strategice se mişcă", a spus generalul Sir Richard Barrons, fost comandant al Comandamentului forţelor mixte care a deţinut funcţii importante în NATO. "Vedem ascensiunea Chinei - asta este acum marea problemă strategică".
Un amestec periculos între China în ascensiune, Rusia revanşardă, America izolaţionistă şi Europa pasivă destabilizează securitatea internaţională într-un grad nemaiîntâlnit de 30 de ani. Dacă mai punem recesiunea globală asociată pandemiei şi bănuielile că preşedintele american - care pare a privi spre Putin, acuzat de intervenţie în alegerile americane din 2016 în favoarea lui Trump - ar putea avea o reacţie moderată faţă de Rusia resurgentă, alianţa mondială a democraţiilor nu a părut niciodată mai fragilă.
În aceste circumstanţe, planul de retragere a trupelor americane este "o nebunie" şi o "greşeală colosală" care va submina în continuare coeziunea NATO, a spus Ben Hodges, general american în retragere şi fost şef al armatei americane din Europa. "Dacă a existat vreodată un moment când să fi avut nevoie de aliaţi, acesta este acum, mai ales dacă ne gândim la provocările economice cu care ne confruntăm ca urmare a Covid-19".
El l-a acuzat pe Trump - care este depăşit în sondajele dinaintea alegerilor din noiembrie de Joe Biden, probabilul candidat democrat - de folosirea trupelor drept sprijin electoral, periclitând securitatea mondială de dragul câtorva voturi. "Va spune 'le-am dat un şut în fund tuturor aliaţilor - acum îi putem aduce acasă pe băieţi' pentru a ne face un merit din asta. Va spune 'V-am spus eu că îi aduc acasă pe băieţi, iată-i'." Este un lucru riscant, avertizează Hodges. Rusia ar putea profita de discordia din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare. "Dacă ei consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi."
În ceea ce priveşte China, el a adăugat: "Ei sunt în căutarea unei lupte". El a prezis că va fi război "în următorii cinci până la şapte ani".
Heinrich Brauss, general german în retragere şi fost asistent al secretarului general NATO până în 2018, a calificat demersul lui Trump drept "foarte dăunător" şi "un cadou făcut lui Putin" - fără a-i cere nimic în schimb - care "întăreşte bănuiala existentă în Europa că nu ne mai putem baza pe susţinerea necondiţionată a Americii în privinţa securităţii europene".
El a spus că dacă Trump ar da curs planului, ar fi ca şi când "s-ar împuşca singur în picior" şi a adăugat: "Sper foarte tare că Pentagonul şi oamenii rezonabili din administraţie îl vor respinge". El s-a referit la una din rarele critici din partidul lui Trump, iniţiată de 22 de legislatori republicani din Comisia pentru structurile militare care l-au îndemnat într-o scrisoare să reconsidere decizia.
Karin von Hippel, director general al Royal United Services Institute din Londra, nu crede că planul va fi implementat, prevăzând că birocraţia Americii îl va îngropa tacit. "Lui Trump îi plac luările de poziţie spectaculoase, ca în emisiunile reality tv, îi plac surprizele. Eu bănuiesc că aproape nu îi pasă dacă se întâmplă sau nu. Modalitatea în care a fost tratat (acest subiect), este atât de lipsit de respect faţă de aliaţi".
Casa Albă nu a comentat privitor la decizie. A fost însă confirmată joi de Richard Grenell, loialist al lui Trump care s-a retras de curând din funcţia de ambasador la Berlin, după cum se relatează pentru a-şi asuma un rol important în campania pentru realegerea lui Trump.
Relaţiile dintre preşedintele american, fostă gazdă a unei emisiuni de reality tv, şi Merkel, fost chimist cuantic, sunt de mult timp tensionate, în condiţiile în care Trump argumentează - cu ceva temei - că Germania nu a preluat suficient din povara financiară a NATO.
Conform unei versiuni a evenimentelor, planul privind trupele a fost accelerat atunci când Merkel, îngrijorată de virus, a dejucat planul lui Trump de organizare a unei întruniri G7 cu participarea personală, luna aceasta - Trump a vrut să-l reprimească pe Putin în clubul exclusivist al ţărilor bogate, din care fusese exclus pentru anexarea Crimeii în 2014.
La Berlin s-a manifestat consternare privind faptul că nu a fost informat despre plan. Thomas Kleine-Brockhoff, vicepreşedinte al Fondului Marshall German - thinktank dedicat întăririi relaţiilor transatlantice - a spus că Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, i-a făcut o vizită la biroul său din Beriln luni. Ea nu fusese informată despre decizia vizând trupele. "Ea a întrebat Pentagonul, dar nici ei nu ştiau dacă se confirmă."
Kleine-Brockhoff se temea că retragerea militarilor din Europa va încuraja Kremlinul şi a spus că nu înţelege atitudinea Americii faţă de Rusia. "Este cea nutrită de o anumită persoană?" a întrebat el, cu referire la Trump - care a fost acuzat de conspiraţie cu Rusia - "sau una pe care o susţin toţi ceilalţi? Ar fi de ajutor în Europa să înţelegem... Este greu să fii la unison cu America. Care America, care strategie?"
Discordia tot mai mare din NATO a antrenat speculaţii conform cărora s-ar putea să fi ajuns la capătul drumului. Într-un scenariu foarte vehiculat, Trump îşi pune în aplicare ameninţarea de retragere totală din alianţă dacă va fi reales în noiembrie.
Chiar dacă Biden va fi ales, "nu va fi o revenire la afacerile obişnuite", a spus von Hippel: în schimb, pare probabil un transfer al centrului de greutate strategic de la Europa occidentală la Extremul Orient, într-un secol care va fi cu siguranţă dominat de lupta pentru supremaţie dintre SUA şi China.
"NATO va trebui să pună mereu Rusia în faţa Chinei din cauza geografiei", a spus Steve Tsang, director al Institutului SOAS China. "Dar China devine un competitor strategic".
După părerea lui însă - şi contrar posibilelor idei ale strategilor militari americani - ar putea să nu fie în primul rând un conflict militar, ci o luptă pentru valori. "America a vrut să creeze condiţii sigure în lume pentru democraţie. Politica externă chineză este îndreptată spre a face lumea mai sigură pentru societăţile autoritare, deoarece o astfel de lume prezintă siguranţă pentru Partidul Comunist al Chinei".
În Rusia, Putin urmăreşte aceeaşi abordare, şi preşedintele Xi Jinping al Chinei este un mare susţinător, potrivit lui Tsang. "Putin a impus efectiv agenda autoritară sfidând Occidentul - şi i-a mers iar şi iar - iar Xi admiră acest lucru. I-ar plăcea să facă exact ceea ce a făcut Putin."
Ca şi Rusia, China de curând în ofensivă foloseşte coerciţia economică şi dezinformarea pentru a-şi atinge interesele. Ascensiunea aşa-numiţilor diplomaţi "lupi războinici", care desconsideră Occidentul pe Twitter ignorând faptele, este posibil să fi fost de inspirată tot de apologiştii agresivi online ai lui Putin.
Întrebarea dacă aceşti giganţi autoritari sunt capabili să-şi depăşească suspiciunile istorice reciproce - şi să pună surdină orgoliilor gigantice ale liderilor lor - pentru a face echipă împotriva Occidentului este, conform lui Barrons, "una din cele mai vitale dezbateri strategice ale vremurilor noastre".
Bonnie Glaser, director al China Power Project de la Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale, a spus că cooperarea dintre cele două puteri creşte şi - mai relevant - împotriva tuturor aşteptărilor - "ele au reuşit să evite amplificarea ariilor de dezacord".
În plus, Xi, conştient de nemulţumirea lui Putin de a fi prezentat ca un partener de mai mică importanţă, a depăşit uzanţele şi l-a tratat pe fostul ofiţer KGB ca pe un egal. "Lui Putin îi place asta, îi dă lustru", a adăugat Glaser.
"Preocuparea mea", spune Brauss, fostul asistent al secretarului general al NATO, "este că se va ajunge la formula noi contra lor. Aceste două ţări ar putea ajunge să înfrunte întreaga alianţă occidentală."
Niciun alt loc nu exemplifică mai bine schimbarea geopolitică mondială decât Nicaragua. Papagalului meu îi plăcea să-l imite pe revoluţionarul Daniel Ortega, liderul sandinist - care acum, când încă mai este preşedinte la 74 de ani, îmbrăţişează un sistem capitalist autoritar nu foarte diferit de dictatura opresivă la a cărei răsturnare a ajutat.
Susţinut cândva de Moscova, acum s-a împrietenit cu China. Dar lucrările la canalul de miliarde de dolari realizate de China, care va lega coasta atlantică de cea pacifică a Nicaraguăi - şi ameninţă dominaţia strategică a Washingtonului asupra regiunii - par a fi îngheţat. Trezoreria SUA îi acuză pe soţia şi fiul lui Ortega că au folosit proiectul drept un instrument pentru spălare de bani. Un articol de Matthew Campbell. Traducerea – Rador.