Ronald Reagan se afla la Casa Albă şi războiul rece era în toi. Eram tânăr corespondent în Nicaragua, celebră pentru seismele şi reginele frumuseţii. Într-o seară, un diplomat britanic venit în vizită – îi voi spune Arthur – m-a invitat să bem ceva în Managua, care pe atunci era în centrul unei intrigi din perioada războiului rece.

În timp ce stăteam la o sticlă cu rom în sala de lobby a unui hotel infestat cu şobolani, el s-a lansat într-un discurs lămuritor despre miza Marii Britanii în Nicaragua, de unde revoluţionarii marxişti sandinişti izgoniseră un dictator favorabil SUA în 1979.

Marea Britanie, a spus el, se teme că Reagan, care îi finanţează mereu pe rebelii antisandinişti, ar putea invada America centrală pentru a opri ceea ce considera el că ar fi un satelit sovietic care propagă revoluţia în ograda Americii. În acest scop, Washingtonul ar trebui să retragă 20.000 de militari americani din Germania. Marea Britanie îşi făcea griji că asta ar slăbi NATO, lăsând Europa vulnerabilă în faţa armatei sovietice.

El a continuat să explice că guvernul nu primea suficiente informaţii de la mica sa ambasadă din josul străzii. „Tu ştii multe despre aceşti camarazi sandinişti”, a spus el – probabil auzise ceva despre prietena mea sandinistă, care era apropiată de unul din comandamţii lor.

Unul din colegii mei americani fusese concediat de Newsweek după ce fusese demascat de o publicaţie rivală pentru că „dormea cu duşmanul”. Dar Arthur nu era îngrijorat de ‘roşiii’ de sub – sau din – paturi. „Noi vrem să ştim ce gândesc sandiniştii”.

După câteva decenii, imperiul sovietic, cu dezastrele şi războaiele prin procură provocate la tropice, este aproape uitat. Dar NATO rezistă şi mii de trupe americane sunt în continuare pe poziţii de „desfăşurare avansată” în inima Europei, unde sunt considerate un bastion indispensabil împotriva ameninţării apărute din molozul comunismului – Rusia lui Vladimir Putin.

Nu este deci surprinzător că planul preşedintelui Donald Trump, de retragere a 9.500 din ei până în luna septembrie a anului acesta, a zguduit capitalele europene asemenea unor unde seismice care zdruncină deseori Nicaragua. Deci de-a ce se joacă Trump?

Oficialităţi de rang înalt de la Pentagon par a fi fost luate pe nepregătite, incapabile să confirme ce trupe vor fi reamplasate – sau unde vor fi trimise. Asta i-a determinat pe unii analişti să bănuiască motive electorale din partea lui Trump sau una din izbucnirile lui caracteristice de ciudă la adresa cancelarului german Angela Merkel.

Planul a concentrat însă atenţia asupra realităţilor geopolitice schimbătoare, acum când ordinea mondială pivotează. „Plăcile tectonice strategice se mişcă”, a spus generalul Sir Richard Barrons, fost comandant al Comandamentului forţelor mixte care a deţinut funcţii importante în NATO. „Vedem ascensiunea Chinei – asta este acum marea problemă strategică”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE