Marine Le Pen, anchetată pentru legăturile cu Rusia şi împrumutul de 9,4 milioane de euro încheiat cu o bancă ceho-rusă
- Antonia Hendrik
- 17 mai 2023, 12:58
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, urmează să fie audiată pe 24 mai de o comisie de anchetă a parlamentului Franţei în legătură cu împrumutul de 9,4 milioane de euro încheiat cu o bancă ceho-rusă şi relaţiile sale cu Rusia.
Marine Le Pen va merge pe 24 mai la comisia de anchetă pentru a fi audiată cu privire la un împrumut de 9,4 milioane de euro încheiat în final în 2014 cu o bancă ceho-rusă, a cărei datorie a fost preluată de diverse companii în urma unor falimente în cascadă, care sunt încă în curs de rambursare. Acest împrumut ar trebui să anime în mare măsură dezbaterile din 24 mai.
Candidata Adunării Naţionale (RN) la ultimele trei alegeri prezidenţiale va fi audiată de comisia de anchetă privind ingerinţele străine la ora 14.00, potrivit unui comunicat al parlamentului din Franţa.
Care sunt legăturile lui Marine Le Pen cu Rusia lui Vladimir Putin
În ajunul alegerilor prezidențiale din 2017, Marine Le Pen, care candida deja la președinție, a mers la Moscova pentru a-i strânge mâna lui Vladimir Putin, în semn că o susținere. Cinci ani mai târziu, candidata și-a schimbat tonul față de liderul Kremlinului, care a invadat Ucraina între timp: „Nu am o legătură de prietenie cu Vladimir Putin, pe care l-am întâlnit o dată în viață, nici măcar nu am legături financiare cu el”.
În acest context, deputatul RN Jean-Philippe Tanguy, de asemenea preşedintele comisiei de anchetă, a declarat: „Am spus de la început că Marine Le Pen va fi la dispoziţia comisiei de anchetă, nu ne-am răzgândit”.
El a explicat că va delega, însă, preşedinţia comisiei pe durata acestei audieri, probabil deputatului Laurent Esquenet-Goxes (Mişcarea Democrată, centru), unul dintre vicepreşedinţii comisiei: „Niciun fapt nou scos la iveală de audierile anterioare nu justifică această audiere”.
Ce se ştie despre împrumutul de la o bancă ceho-rusă
Pe 4 mai, Jean-Luc Schaffhauser, fost europarlamentar FN (devenit RN), a explicat că a fost însărcinat de Marine Le Pen cu negocieri pentru ca partidul să încheie un împrumut în 2014 cu bănci ruseşti, dar fără „contrapartidă” sau „presiune politică”.
Fostul europarlamentar, care este şi consultant, a explicat că, după refuzul „tuturor băncilor occidentale” de a acorda un împrumut Frontului Naţional (FN), „nu am putut găsi decât de partea chineză, din Iran, sau Rusia: Marine Le Pen a considerat că Rusia era cel mai bun lucru”.
Comisia de anchetă asupra ingerinţelor străine a fost lansată de RN pentru a încerca să taie din scurt acuzaţiile că partidul de extremă dreapta este un agent al influenţei ruse în Franţa. De asemenea, responsabili ai RN au fost deja audiaţi, potrivit Agerpres.