Putin poate fi oprit! Este nevoie de unitatea statelor la nivel mondial. Germania pare că vrea să continue colaborarea cu Rusia

Sursa: arhiva EVZ

Autoritățile ucrainene lansează ideea conform căreia doar o destabilizare economică în sectorul energetic l-ar putea opri pe liderul de la Kremlin. În același timp, Vladimir Putin ar putea considera că vesticii sunt prea slabi pentru a interzice combustibilii fosili. Ucraina este în plin război, iar sancțiunile economice aplicate Rusiei devin ineficiente dacă nu sunt adoptate la nivel național, de toate statele membre ale Uniunii Europene. Germania susține că țara sa va intra în recesiune economică, în cazul în care ar decide să întrerupă colaborarea economică cu Rusia.

Sectorul energetic ar putea reprezenta călcâiul lui Ahile pentru liderul de la Moscova, cel puțin asta cred aliații puterii de la Kiev. Astfel, Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze, cu adevărat, doar atunci cînd se va confrunta cu o amenințare economică de anvergură, cum ar fi de exemplu interzicerea rapidă și de durată a tuturor exporturilor ori gazelor rusești, în piețele de desfacere europene, conform The Guardian.

Explicația cu privire la eficiența unei astfel de măsuri vine din faptul că 40% din bugetul total al Federației Ruse vine din exportul de energie.

„Unitatea în diversitate” nu funcționează la nivel energetic în UE

Ucraina este în plin război, iar sancțiunile economice aplicate Rusiei devin ineficiente dacă nu sunt adoptate la nivel național, de toate statele membre ale Uniunii Europene. Germania susține că țara sa va intra în recesiune economică, în cazul în care ar decide să întrerupă colaborarea economică cu Rusia.

Ministrul Economiei german, Robert Habeck, atrage atenția asupra faptului că Germania nu poate îngădui „pierderea a sute de mii de locuri de muncă”, situație ce ar rezulta dacă se aplică un embargo total. Oficialul german optează pentru o abordare treptată, anume renunțarea la cărbunele rusesc până în toamna acestui an, în timp ce dependența de petrol ar putea înceta până la finele anului curent.

Ucraina vrea ca G7 să convingă Germania să aplice sancțiunile rapid

Ucrainenii vor ca SUA ori Marea Britanie să utilizeze statele din G7 pentru a convinge pe cancelarul german, Olaf Scholz să pună punct dependenței de Rusia.

Mai mult, americanii și britanicii consideră că sancțiunile trebuie intensificate până la stadiul de „război economic”, care să-l determine pe Putin să se izoleze de aliații săi.

Andrei Kobliev este fostul director al companiei ucrainene Naftogaz, una dintre firmele care cer acum sancțiuni dure pentru Federația Rusă.

„Până când liderii europeni nu vor înțelege că Putin îi consideră victime slabe în strategia sa geopolitică, președintele rus va continua să meargă înainte. De aceea, singura modalitate de a dovedi că Putin greșește este aplicarea unui embargo energetic la scară largă. Europa trebuie să joace un joc diferit și să spună: „știm că ne putem descurca fără Rusia”. Trebuie să spună: „suntem economii mari și, cu un mix energetic diferit, putem face față pentru că pentru noi este o chestiune de principiu”. Trebuie să spună: „terminăm cu asta chiar acum și voi, rușii, veți pierde piața noastră pentru totdeauna”. Aceasta reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia”, spune Koboliev.

Petrolul este necesar lui Putin pentru alimentarea mașinăriei sale de război, lucru susținut de datele din cartea cronicarului energetic rus, Thane Gustafson, care, în 2019, scria că petrolul reprezintă 44% din exporturile rusești, gazele 12%, în timp ce hidrocarburile generau atunci 56% din veniturile din export, în timp ce bugetul federal deținea un procent de 39%.