În fața cerinței imperioase exprimate, luni, de președintele Maia Sandu, ca Rusia să își retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, replica „țarului" de la Kremlin nu s-a lăsat mult așteptată.
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a calificat, marţi, drept „iresponsabil'' apelul lansat de Maia Sandu, câştigătoarea pro-europeană a alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul ţării, relatează AFP. „Este dificil să înțelegem ce anume a avut în vedere doamna Sandu atunci când a anunțat necesitatea retragerii forțelor ruse de menținere a păcii, dar faptul că acest lucru nu va duce soluționarea conflictului este cert. Este puţin probabil ca acest lucru să ajute la o soluţionare şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile, sincer vorbind", a reacţionat marţi Lavrov, pe un ton tăios, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acordurile, înainte de toate
Potrivit demnitarului rus, Moscova a atras atenția asupra declarațiilor lui Sandu atât despre prioritatea direcției europene în dezvoltarea relațiilor externe ale Republicii Moldova, cât și despre dorința de a menține relații bune cu Rusia.
"Cred că relațiile bune cu orice țară, inclusiv pentru noi, sunt importante. Modul în care relațiile cu Rusia sunt considerate de noul președinte al Republicii Moldova presupun luarea în considerare a intereselor reciproce, ținând cont de acordurile care au fost încheiate anterior", a spus Lavrov.
De la începutul anilor '90, forţele ruse sunt desfăşurate în Transnistria, un teritoriu pro-rus care s-a separat de Moldova după prăbuşirea URSS. Soldaţii ruşi participă în special la o operaţiune de menţinere a păcii în cadrul unui acord de pace semnat în 1992. Acesta a pus capăt unui conflict armat între Chişinău şi Transnistria, conflict care s-a soldat cu 1.000 de morţi.
Maia Sandu: Misiunea de pacificare să fie civilă
Potrivit Radio Chişinău, Maia Sandu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă derulată la Chişinău, că nu există niciun acord semnat de Republica Moldova prin care să fie permisă staţionarea grupului operativ al forţelor ruse în regiunea transnistreană, precum şi a muniţiei militare. "Obiectivul nostru este să obţinem retragerea forţelor ruse de pe teritoriul Moldovei", a subliniat ea.
Preşedintele ales a precizat că poziţia oficială a Chişinăului este şi va fi în continuare că aceste trupe şi muniţia militare trebuie să fie retrase de pe teritoriul Republicii Moldova. Referitor la statutul pacificatorilor ruşi, Maia Sandu a reiterat poziţia exprimată şi anterior de Chişinău, potrivit căreia misiunea de pacificare trebuie să fie transformată în una civilă, sub mandatul OSCE.
Confruntată în acest an cu mişcări de protest în Belarus şi Kârgâzstan, în ceea ce consideră a fi zona sa de influenţă, Rusia lui Putin l-a susţinut în mod deschis pe rivalul Maiei Sandu, preşedintele în exerciţiu Igor Dodon, mai notează AFP.