Putin ia foc. Londra reconstruiește marina ucraineană. Operațiunea Orbital

În NATO, unde regiunea Mării Negre este considerată strategică, se încurajează modernizarea marinei ucrainene, chiar dacă Ucraina nu face parte (cel puțin deocamdată) din Alianța Nord Atlantică.

Marea Britanie se află în fruntea unei inițiative internationale care va ajuta marina ucraineană să se reconstruiască. Evident, răspunsul lui Vladimir Putin la acest demers nu se va lăsa așteptat.

Când, în martie 2014, Rusia a preluat controlul Crimeei, marina ucraineană a fost practic eliminată: 80% din navele sale aveau baza în peninsulă.

La ora actuală, marina ucraineană nu mai are decât o singură fregată de tip Krivak III, depășită din punct de vedere tehnic, și o mână de nave de patrulare din care două din clasa „Island” care au fost folosite anterior de către Garda de Coastă a Statelor Unite.

Astfel, consolidarea capabilităților navale este o prioritate pentru Kiev, mai ales că, de acum, Rusia controlează accesul la Marea Azov (și, prin urmare, la portul Mariupol), prin strâmtoarea  Kerci.

Acest lucru a dat naștere, de asemenea, în noiembrie 2018, unui incident cu Garda de Coastă rusă, care a arestat trei nave de patrulare ucrainene.

Unul dintre scenariile de care se temea Statul Major ucrainean este faptul că forțele ruse sfârșesc prin preluarea controlului liniei de coastă cu vedere la Marea Azov, pentru a asigura continuitatea teritorială între Crimeea și Donbass, unde sprijină separatiștii pro-Moscova.

În NATO, unde regiunea Mării Negre este considerată strategică, se încurajează evident modernizarea marinei ucrainene, chiar dacă Ucraina nu face parte din Alianță.

Acest lucru explică interesul manifestat din partea Statelor Unite. În 2018, a fost raportat că Pentagonul intenționa să doneze Kievului două fregate de tip Oliver Hazard Perry.

Dacă acest proiect nu s-a concretizat deocamdată, agenția responsabilă pentru exporturile de echipamente militare americane (DSCA), a emis, în iunie, un aviz favorabil pentru vânzarea a 16 nave de patrulare Mark VI către Kiev, pentru o sumă maximă de 600 milioane dolari. Și acest lucru pentru a „susține patrulele fluviale și de coastă din zona economică exclusivă a Ucrainei”.

Trebuie menționat că Serviciul Național de Grăniceri din Ucraina (SBGSU), care tine de Ministerului de Interne al Ucrainei, va primi în curând 20 de nave de patrulare de tip FPB 98 (echipate cu un tun de 30 mm), comandate de la șantierul naval francez Ocea.

Cu toate acestea, Statele Unite nu sunt singurele care contribuie la reconstrucția marinei ucrainene.

Astfel, la 18 august, Ministerul Apărării britanic a anunțat că Regatul Unit va prelua conducerea unei „inițiative internaționale” care asociază Danemarca, Canada și Suedia (care nu este membru al NATO) care vizează consolidarea capacității Ucrainei de a „lupta împotriva amenințărilor în Marea Neagră”, via formarea maritimă.

„Inițiativa de formare maritimă este un alt pas înainte pentru relațiile de apărare ale Regatului Unit cu Ucraina. Am ajutat deja să instruim mii de militari într-o multitudine de abilități, de la primul ajutor de bază până la planificarea operațională, pentru a le permite să apere integritatea teritorială a Ucrainei împotriva separatiștilor susținuți de Rusia”, a declarat Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, în timpul unei deplasări la Kiev.

„De acum înainte, Inițiativa de formare maritimă va permite o colaborare și mai strânsă cu NATO și forțele armate ale întregii lumi”, a adăugat  Wallace, care a anunțat, de asemenea, o vizită viitoare a navelor Royal Navy în Ucraina, ceea ce nu s-a întâmplat de la participarea distrugătorului de tip 45 HMS Duncan la ediția din 2019 a exercițiului Sea Breeze.

În realitate, această inițiativă anunțată de Ben Wallace se va adăuga în plus față de pregătirea oferită de Marina Regală britanică marinei ucrainene, în cadrul Operațiunii „Orbital”, în special în domeniile de scufundare și de deminare.

Se pune deci problema de a merge mai departe, cu pregătire în navigație, planificare operațională, supraveghere pe mare, mentenanță etc.

„Inițiativa de instruire maritimă va permite marinei ucrainene să lucreze și mai strâns cu partenerii internaționali în apărarea regiunii Mării Negre”, a insistat ministerul britanic al Apărării care se așteaptă să vadă și „alte țări” să i se alăture.

În orice caz, o altă prioritate a marinei ucrainene, după cum a subliniat recent amiralul Oleksii Neizhpapa,  este achiziționarea de rachete anti-navă, în principal R-360 Neptune, în curs de dezvoltare,  care, pentru Kiev, este probabil să constituie un „factor de descurajare semnificativ”.

Foto: Opex 360