Putin este terminat. Va pierde miliarde de euro. Noi sancțiuni de la Comisia Europeană
- Simona Suciu
- 6 aprilie 2022, 10:51
Comisia Europeană a propus un al 5-lea pachet de sancţiuni vizând Rusia lui Putin, a anunţat preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen. Vor fi interzise importurile de cărbune din Rusia, dar se va pune și o interdicție de acces a navelor rusești în porturile Europene.
Ursula von der Leyen a detaliat, într-un mesaj video, ce propune Comisia Europeană şi va trebui discutat şi aprobat în zilele următoare de reprezentanţii celor 27 de state membre.
Una dintre sancțiuni presupune interzicerea importului de cărbune din Rusia lui Putin. „Aceasta va duce la o nouă pierdere semnificativă de încasări pentru Rusia", afirmă Ursula von der Leyen, care estimează această pierdere la circa 4 miliarde de euro pe an.
Porturile europene vor fi de asemenea închise navelor ruseşti sau navelor exploatate de Rusia, o măsură pe care Kievul o cere de mai multe săptămâni. Vor fi totuşi derogări, "pentru produsele de primă necesitate ca producele agricole şi alimentare, ajutorul umanitar şi energie".
După imaginile dezvăluite weekendul trecut care arătau zeci de victime civile în localităţile ucrainene precum Bucha, recent abandonate de trupele ruse, instanţele europene au subliniat de repetate ori că sunt necesare noi sancţiuni, chiar dacă sancţiunile deja decise arată "rezultate tangibile". "Este limpede că, ţinând cont de evenimente, trebuie să ne mai sporim presiunea", a mai spus marţi Ursula von der Leyen, citată de Le Libre Belgique.
Se ia în calcul și un embargo la petrol
Să te atingi de sectorul energiei, un subiect deosebit de delicat pentru statele membre, părea să devină inevitabil. Rusia este într-adevăr primul furnizor de surse de energii fosile pentru UE (gaz, carbune, petrol). Comisia arată marţi că propune o interzicere a importului de cărbune rusesc, dar nu se pronunţă încă definitiv asupra celorlalte. "Lucrăm la sancţiuni suplimentare, inclusiv pe importurile de petrol", arată Ursula von der Leyen, care nu menţionează deloc gazul.
Germania a subliniat între timp de repetate ori că nu se poate lipsi de gazul rusesc pe termen scurt. Preşedinţia franceză a vorbit mai ales de posibilitatea de a se ţinti "cărbunele şi petrolul". Comisia nu precizează când este prevăzută adoptarea acestui nou pachet de sancţiuni, dar un Coreper (comitetul reprezentanţilor permanenţi) este pe agendă miercuri dimineaţa la Bruxelles.
Europa trebuie să elimine dependența de Rusia
Președintele Parlamentul European spune că trebuie eliminată dependența de Rusia. „Europa trebuie să îşi accelereze politica de dependenţă zero faţă de Kremlin, să se elibereze de aprovizionările energetice ruse, să introducă embargouri obligatorii şi să înceteze să finanţeze direct bombele", a declarat Roberta Metsola în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg.
Este nevoie de unanimitate pentru a fi adoptate noi măsuri, însă Germania şi Austria exclud în continuare oprirea importurilor de gaz rusesc ca sancţiune.
Conform ultimelor date ale Comisiei Europene, UE importă 90% din gazele pe care le consumă, iar Rusia asigură 40%. În plus, 27% din importurile de petrol şi 46% din cele de cărbune povin tot din Rusia.