Putin este altul de la o întâlnire la alta. Diferențele care îl trădează de dublurile pe care le folosește

sursa foto: Bild

Serviciile secrete din Ucraina au lansat ideea că Vladimir Putin ar folosi cel puțin două dubluri, pe care le trimite în zonele de pericol, sau în vizitele de lucru. În schimb, adevăratul Putin iese din buncărul lui doar la ocaziile importante, cum a fost vizita de stat făcută de președintele chinez, Xi Jinping la Moscova.

Mergând pe declarațiile făcute de oficialii ucraineni, care susțin și unde pot fi văzute diferențele, jurnaliștii germani de la Bild au comparat mai multe fotografii cu liderul de la Kremlin, și au ajuns la concluzia că Putin folosește sosii.

Astfel, potrivit jurnaliștilor germani, cel puțin două dubluri au putut fi analizate din fotografiile care au apărut în spațiul public. Una dintre ele poate să vorbească având un timbru vocal similar liderului de la Kremlin, în timp ce al doilea, nu vorbește niciodată, deoarece s-ar da de gol.

Diferențele dintre adevăratul Putin și celelalte două dubluri se pot observa la forma urechilor, a nasului, a bărbiei, care la unul este mai pronunțată iar la altul nu.

Compararea imaginilor a fost făcută chiar și între sosiile lui lui Putin, concluziile fiind că cei doi bărbați, deși seamănă foarte bine, au anatomii diferite, chiar și de la o zi la alta.

* Bărbia: uneori proeminentă, alteori retrasă.

* Gura: uneori îngustă, alteori cu buzele lăsate.

* Nasul: uneori convex, alteori drept și mai subțire.

* Pleoapele: cu sau fără alunecare.

* Urechi: lobi diferiți, pliuri da/nu, distanța ochi-bucată-ureche nu este la același nivel.

Șeful Informațiilor militare din Ucraina: știm de trei Putin

La finalul lunii octombrie 2022, generalul-maior Kirilo Budanov, șeful Serviciului Secret din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina a declarat că Putin ar folosi cel puțin trei sosii.

”Știm în mod clar despre trei persoane care continuă să apară, dar câte sunt, nu știm. Toți și-au făcut operații estetice pentru a arăta la fel. O trăsătură care îi dă de gol este înălțimea lor. Este vizibilă în videoclipuri și fotografii. De asemenea, gesturile și limbajul corporal, dar și lobii urechilor, deoarece aceștia sunt unici pentru fiecare persoană”, a declarat Budanov.

Falsul Putin a fost în Herson

La începutul acestei săptămâni, Vladimir Putin a fost la Herson, unde a stat de vorbă cu generalii ruși care coordonează acțiunea militară din Ucraina.

Putin nu a zis nimic cu acestr prilej, deși a participat la o ședință miitară alături de alți lideri militari ai unor grupuri de armate.

legat de acest prilej, secretarul Consiliului Naţional de Securitate din Ucraina, Oleksii Danilov a declarat că președintele rus nu a fost în regiunea Herson, și că personajul care a defilat prin fața generalilor a fost de fapt o dublură.

”Nu era Putin acolo. Era o sosie. Este un lucru binecunoscut”, a declarat Danilov.