Putin dă fiori reci întregului glob. Noua armă capabilă să tragă 16 proiectile pe minut

Putin dă fiori reci întregului glob. Noua armă capabilă să tragă 16 proiectile pe minut

Noul obuzier al armatei ruse, 2S35 Koaliția-SV, capabil să tragă 16 proiectile pe minut, va intra în serviciu în 2022.

Dezvăluit în 2015, cu ocazia defilării prilejuită de Ziua Victoriei, în același timp cu noul tanc T-14 Armata, obuzierul 2S35 Koaliția-SV (tun autopropulsat) ar putea intra curând în producție „limitată” , în perspectiva unei intrări în serviciul armatei în 2022.

Informația a fost transmisă de Georghi Zakamenih, directorul Institutului central de cercetări Burevestnik, însărcinat cu dezvoltarea acestui sistem de armament, în timpul salonului de armament DefExpo care s-a ținut, săptămâna trecută, în India.

„Un lot de zece bucăți a fost fabricat. Odată terminate testele, producția de masă va începe”, a declarat Zakamenih. Prin urmare, aceasta sugerează o posibilă intrare în serviciu în termen de doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inițial, acest obuzier trebuia să folosească șasiul conceput pentru tancul T-14 Armata. În final, a fost ales șasiul altui tanc, T-90. Cel puțin, într-o primă fază.

Potrivit datelor tehnice avansate de către forțele terestre ruse, 2S35 Koaliția-SV este în măsură să tragă până la 16 obuze de calibrul 152 mm pe minut.

Altfel spus, o cadență „net superioară” celei a sistemelor de artilerie din aceeași categorie, scrie Zone Militaire, citând exemplul omologului american M109A7 Paladin, care poate trage doar 4 piese pe minut.

Koaliția-SV poate îmbarca 60-70 de obuze. Are nevoie să opereze alături de un vehicul de realimentare, capabil să-i refacă stocurile de muniție în 15 minute.

Având o greutate de 48-52 de tone, acest obuzier „dispune de un mod de tir inovant care permite tragerea mai multor piese din diferite unghiuri ce pot atinge simultan o țintă”, a lăudat generalul Oleg Saliukov, comandantul forțelor terestre rusești.

Potrivit altor surse, acest obuzier ar putea efectua trageri de-o manieră autonomă, fără echipaj în turelă.

În privința distanței de lovire, ea ar putea atinge 80 km, iarăși superior majorității sistemelelor de artilerie actuale. Spre exemplu, obuzierul francez Caesar poate trimite piese de 155mm la aproximativ 40 km.