Cu economia țării la pământ, președintele rus acuză Vestul că vrea să distrugă țara și să o izoleze, dar spune că Rusia se va descurca pe cont propriu.
În discursul anual despre starea națiunii, Vladimir Putin a explicat, în fața unei audiențe de 1.100 de oficiali, că Occidentul vrea să ridice o Cortină de Fier în jurul Rusiei și că a declanșat un război economic împotriva sa. Putin nu regretă anexarea Peninsulei Crimeea („Crimeea este la fel de sfântă pentru Rusia ca Muntele Templului pentru evrei”) și a spus că guvernele occidentale dau dovadă de „cinism” în cazul crizei ucrainene.
Amnistie pentru capital
Liderul de la Kremlin a propus o „amnistie totală” pentru persoanele care își repatriază capitalurile în Rusia, în încercarea de a stăvili scurgerea masivă de bani, de care suferă ţara de la începutul crizei ucrainene. Ministerul Economiei a evaluat la 125 de miliarde de dolari, pentru 2014, pagubele produse de scurgerea de capital și sancțiunile economice occidentale.
„O să facem asta acum, însă o singură dată. Cei care doresc trebuie să profite”, a avertizat Putin. „Persoanele care îşi repatriază capitalurile în Rusia vor obţine garanţii juridice solide că nu vor fi aduse în fața diverselor instanțe, inclusiv a celor care aplică legea, că nu vor fi întrebate de unde vin și cum au fost obținute capitalurile, că nu vor face obiectul unor urmăriri penale sau administrative”, a mai spus şeful statului rus. Putin a amintit de „pericolul” scutului antirachetă, nu doar pentru Rusia și Europa, ci și pentru SUA, pentru că sistemul naște o iluzie de „invulnerabilitate”.