Acest pact limitează arsenalul militar al fiecărei țări la cel mult 1.550 de focoase nucleare desfășurate și 700 de rachete și bombardiere dislocate. Se prevăd inspecții la fața locului pentru a se verifica îndeplinirea obligațiilor.
Rusia s-a oferit să extindă Noul START, care expiră în februarie 2021, în timp ce administrația Trump a cerut un nou pact de control al armelor care să includă și China. Moscova a descris această idee ca fiind imposibil de realizat, arătând că Beijingului refuză să negocieze orice acord care ar reduce arsenalul său nuclear, dat fiind că acesta este mult mai mic decât al celorlalte mari puteri.
Putin a avertizat recent că noul tratat START va expira, iar negocierile cu privire la prelungirea lui, care nu sunt importante numai pentru Rusia, ci și pentru întreaga lume, nici măcar nu au început.