Putin a pierdut complet controlul. Mobilizare fără precedent. Kremlinul, în impas

Putin a pierdut complet controlul. Mobilizare fără precedent. Kremlinul, în impas

Protestele din oraşul Habarovsk, situat în estul Rusiei, generate de arestarea unui fost guvernator, nu dau semne să slăbească după cinci săptămâni, mii de persoane continuând să participe la ele, transmite duminică AFP.

De asemenea, cu ocazia votului privind modificarea Constituţiei în scopul întăririi prerogativelor preşedintelui rus care a avut loc la sfârşitul lunii iunie, regiunea s-a remarcat printr-o rată ridicată a absenteismului, iar totalul voturilor favorabile a fost cu 15% mai scăzut decât media naţională.

Pentru a-i calma pe protestatari, Moscova a contat pe numirea, la 20 iulie, a unui guvernator interimar în persoana lui Mihail Degtiarev, coleg de partid cu Serghei Furgal. Deputatul în vârsta de 39 de ani, cunoscut până acum pentru propuneri legislative nebuneşti, a avut parte de o primire foarte rece, ceea ce nu este de mirare având în vedere declaraţiile sale în care afirmă că nu are timp să se întâlnească cu manifestanţii pe care îi acuză că sunt susţinuţi de „provocatori” străini.

„Ar fi trebuit să alegem noi un înlocuitor local. Dar, în schimb, ne este trimis cineva care nu cunoaşte despre Habarovsk decât imaginea desenată pe bancnotele de 5.000 de ruble”, l-a ironizat Saharova pe Degtiarev.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context şi ca semn al unei anumite nervozităţi, autorităţile au manifestat o reţinere neobişnuită, permiţând organizarea demonstraţiilor şi făcând puţine arestări.

În aceasta săptămână, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăudat chiar atitudinea relaxată a poliţiei, în condiţiile în care protestele neautorizate sunt de obicei puternic reprimate în Rusia.

„Ne este totuşi teamă că ne vor aresta”, a declarat Yuri Petrov, un protestatar în vârsta de 47 de ani. „Trăim un moment democratic, dar care, fără îndoială, va fi efemer”.