De mai bine de o săptămână, în Orientul Mijlociu se dă o bătălie pe viaţă şi pe moarte între Israel şi Hamas. O luptă crâncenă, fără regulile stabilite internaţional ale unui război clasic. Astfel, sunt atacaţi, maltrataţi, ucişi sau luaţi ostatici civili, începând de la copii şi până la bătrâni, fără niciun fel de alegere.

Confruntarea armată, pe teren este iminentă. Mii de tancuri şi blindate, precum şi un număr de peste 300 de mii de rezervişti a concentrat Israelul la graniţa cu Gaza. Luptătorii Hamas sunt cam 30.000. O forţă absolut disproporţionată. Napoleon spunea că Dumnezeu este de partea batalionului cel mai bine înarmat. Aici nu este niciun dubiu care este cel mai bine înarmat. Teoretic, cel puţin, această confruntare complet inegală ar trebui să se sfârşească repede, cu victoria Israelului, care a şi promis, prin vocea liderilor săi, că vor rade Hamas de pe faţa pământului.

Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Nu este o socoteală ca la matematică. Am mai multe tancuri şi soldaţi, am câştigat. Nu vreau să mă refer la acele vestite tuneluri care ar îngreuna invazia terestră, sau de lupta de gherilă stradală unde tancurile grele nu prea sunt folositoare. Toate aceste aspecte de tactică militară au fost analizate şi răsanalizate.

Mai puţin sau deloc s-a vorbit despre un al doilea front din acest conflict, cel puţin la fel de important ca primul, cel cu rachetele şi tancurile. Este vorba despre frontul mediatic. Aici, raportul de forţe nu este deloc disproporţionat. Dimpotrivă. Se câştigă bătălii şi de o parte, şi de alta. Tocmai pe acest front, într-un război care nu ne interesează decât din punct de vedere umanitar, poate fi atrasă şi România. Mai mult, ar putea exista şi în ţara noastră evenimente grave, soldate inclusiv cu pierderi de vieţi omeneşti.

Neintrând în panică, să analizăm la rece, pe scurt, în principalele momente ale evoluţiei sale, acest război mediac, întins aproape pe întreaga planetă, spre deosebire de confruntarea militară care se desfăşoară pe o întindere limitată de teren.

Primul moment a fost imediat după atacurile Hamas pe teritoriul israelian. Au fost atacate câteva chibuţuri cu locuitori lipsiţi de apărare, ucişi sau luaţi ostatici, dar şi un festival de muzică. Acesta a fost primul pas în războiul mediatic. Terorism, înseamnă teamă. Iar intenţia teroriştilor este ca teama pe care o declanşează să se întindă cât mai mult. La acel festival erau tineri israelieni veiţi din mai multe provincii ale ţării. Atacându-i s-au luându-i ostatici, vestea rea s-a răspândit pe un teritoriu mai mare.

Cea de-a doua componentă de care se folosesc teroriştii este mass-media. Aici nici măcar nu trebuie să facă eforturi. Desigur că un astfel de eveniment tragic, cum a fost cel de la festival, precum şi atrocităţile comise prin chibuţurile atacate, au fost mediatizate de presa israeliană şi preluate imediat de presa din întreaga lume. A fost, cum spuneam, primul pas.

Lumea înteagă afla că între Israel şi Hamas a pornit ceva. Ceva mult mai rău decât până acum. După cum spunea o localnică dintr-o aşezare aflată la 30 de kilometri de Gaza, al cărei fiu fusese luat ostatec şi despre care nu mai ştia nimic: „Eram obişnuiţi cu alarmele. Eram obişnuiţi şi cu rachetele trase spre noi. Eram obişnuiţi să coborâm în adăposturi. Dar de astă dată, au intrat pe teritoriul nostru, au străpuns gardul, ne-au atacat în casele noastre. Asta a făcut să ne pierdem încrederea în armată şi serviciile de securitate”.

Runda a doua în acest război mediac a fost câştigată de Israel. Hamas ştia foarte bine, pentru că se mai întâmplase, că Israelul atacat va masa forţe la graniţa cu Gaza şi va reacţiona imediat printr-o invazie de pedepsire. S-a dovedit că atacul Hamas a fost pregătiti nu numai din punct de vedere militar, ci, evident, şi mediatic. Nici nu se strânseseră bine tancurile la graniţa cu Gaza şi în câteva mari oraşe ale lumii, deşi era aproape miezul nopţii, au început demonstraţii masive. Evident aceste manifestaţii erau pregătite dinainte. Pe pancarte scria să se oprească genocidul armatei Israelului asupra civililor din Gaza. Cine are, în miez de noapte, mii de steaguri palestiniene şi pancarte deja scrise cu genocidul care nici nu se produsese. Aici au mutat perfect israelienii. Pe la cinci dimineaţa, au anunţat că, deocamdată, nu intră terestru. Ceea ce i-a lăsat fără obiectul muncii pe demonstranţi. Protestele au continuat în zilele următoare, dar axându-se pe criza umanitară din Gaza şi drama populaţiei.

Cel de-al doilea moment extrem de important pe frontul mediatic a urmat la trei zile de la începutul conflictului, dinamitând practic o eventuală calmare a spiritelor. Începuseră deja demersurile diplomatice. Antony Blinken,  secretar de stat al SUA a făcut un  truneu în principalele state arabe vecine cu Israelul. Lucrurile păreau că se vor mai linişti, mai ales după vizitele la Amman, capitala Iordaniei, la regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi la Riad, capitala Arabiei Saudite, la regele Salman bin Abdulaziz al Saud. În urma lui să vină Joe Biden să rezolve problemele. Nu punem la socoteală vizita lui Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, care a avut ca punct principal o tăvăleală prin adăpostul din aeroportul Ben Gurion când a sunat alarma, nici a premierului britanic Rishi Sunak. Cât despre Ciolacu, abătut şi el pe la Tel Aviv, israelienii cred că nici nu-şi mai aduc aminte că a fost pe acolo.

Să revenim la lucrurile serioase. Când Biden se afla în avion spre Israel, la spitalul creştin din Gaza a explodat o rachetă. Sute de morţi. Oameni nevinovaţi, de toate vârstele. Bolnavi dar şi refugiaţi. Aici a fost bătălie de secunde pe frontul propagandei. Hamas a anunţat primul că racheta care a produs nenorocirea a fost trasă de Israel. Şi asta a inflamat toată lumea musulmană, indiferent unde vieţuieşte, în Orientul Mijlociu, în Europa, Australia sau America.

Au început demonstraţii masive, vorbind din nou despre genocid. Şefi de state importante au luat poziţie fermă. Primul, Regep Erdogan, preşedintele Turciei, dar şi un om care nu aparţine lumii musulmane, premirul Canadei, Justin Trudeau. În aceeaşi noapte, Hezbollah, cea de-a doua organizaţie potrivnică Israelului, mult mai bine instruită şi înarmată decât Hamas, dă un apel către musulmanii din toată lumea să facă din ziua următoare, una de furie islamică fără precedent. Şi se aprinde, pe lângă Orentul Mijlociu, şi Europa. Argumentele Israelului că nu ei, ci o altă organizaţie, Jihadul islamic, au tras racheta ucigaşă în spital, probele materiale, filmările, nu au mai valorat. Momentul acesta al războiului mediatic a fost câştigat clar de arabi. Consecinţa? Lupte de stradă la Paris. Lupte de stradă în Berlin, chiar lângă Poarta Brandemburg. Demonstraţii masive în multe alte ţări europene, dar şi în Brazilia, Noua Zeelandă etc.

 Şi acum, în toată această nebunie globală, să revenim şi la România. Sâmbătă, a fost organizată o demonstraţie în sprijinul palestininienilor din Gaza. Nimic grav, dreptul lor, mai ales că numărul de participanţi nu a fost mare şi nici nivelul de alertă teroristă nu a fost ridicat decât la „albastru”, ceea ce nu înseamnă mare lucru. A fost doar întărită paza la câteva clădiri importante.

Însă. Să nu uităm de atentete, făcute pe fondul acestei isterii fundamentaliste, din Paris şi Bruxelles. Făcute de nişte lupi singuratici, care, cel puţin după datele de până acum, pentru că încă nu au fost prinşi, nu făceau parte din nicio organizaţie teroristă. Ci pur şi simplu nişte descreieraţi luaţi de val. Din informaţiile care circulă pe surse, şi în România au venit, din Yemen, câţiva militanţi ceva mai nervoşi. Au şi vizitat o moschee. Din fericire, serviciile noastre sunt pe fază.

Dar, Doamne fereşte să apară şi la noi vreun descreierat, lup singuratic, nu neapărat trăitor în România, ci venit de aiurea, doar ca să comită o nenorocire.

Facem şi noi parte din lumea asta care se schimbă violent şi care a luat-o razna, iar pericolele ne pândesc şi pe noi.

Editorialul poate fi văzut AICI