În noiembrie 1957 - ianuarie 1958, în zona Vrancea au avut loc trei dintre cele mai însemnate conflicte declanșate de colectivizarea forțată, la Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca.

La Răstoaca funcționa o secție a Gospodăriei Agricole de Stat Vulturu-Suraia, GAS Vulturu-Răstoaca ce luase naștere prin exproprierea a trei moșieri.

La sfârșitul anului 1957, la Răstoaca funcționa Gospodăria Agricolă Colectivă „Viața Nouă”, cu 300 de familii.

Oamenii din Răstoaca au hotărât să se organizeze pe 12 ianuarie 1958, când era plănuită vizita comisiei de tehnicieni, pentru a împiedica acțiunea de comasare a terenurilor.

Mulțimea începe să strige că nu vrea colectiv.

Țăranii pătrund în clădirea Sfatului Popular și ard cererile de înscriere în GAC.

O parte din inginerii care se aflau în clădire sunt scoși afară și bătuți de mulțime.

Până seara, Securitatea a încercuit satul cu mașini și cu armament dispus din 50 în 50 de metri.

Au urmat arestări.

La scurt timp după retragerea trupelor de Securitate, a mers în Răstoaca însuși Nicolae Ceaușescu, la acea vreme șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate.

Enervat de mulțimea furioasă care cerea să nu fie obligată să intre în colectiv, Ceaușescu lovește cu pumnul în masa ce îi servea drept pupitru, spărgând geamul de pe aceasta, apoi, în scurt timp, părăsește comuna.

Au fost arestate în zilele ce au urmat aproximativ 100 de persoane, 40 au fost trimise în judecată și au primit condamnări cuprinse între 8 ani închisoare corecțională pentru „uneltire contra ordinii sociale’’ și 20 de ani muncă silnică pentru delictul de „acte de teroare’’.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric