Dezbaterea privind noua Strategie de Securitate a României (numită de Apărare) a început şi aşteptăm opţiunile şi viziunea noului Preşedinte al României, Klaus Iohannis, pentru securitatea şi apărarea ţării în noul context internaţional.
Şi Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning pe care-l conduc derulează un set de dezbateri pentru a propune evaluări la zi Administraţiei prezidenţiale. Decidentul va alege, fireşte, şi va propune propria sa viziune.
Cel mai important element de decis este cel care ţine de postura strategică a României şi de nivelul de ambiţie al ţării noastre. Sunt elemente ce ţin direct şi eminamente de viziunea şi proiectul decidentului, care se sprijină, fireşte, pe datele tehnice, capacităţi, capabilităţi şi instrumente pe care le oferă instituţiile din sistemul securităţii naţionale.
Cred că cea mai indicată postură strategică pentru România astăzi este cea de stat pilon de frontieră (pillar front line state). O asemenea postură strategică asumată reflectă pe deplin situaţia reală a României şi poate descrie ceea ceşi doreşte decidentul de la această postură. Astfel, România este în primul rând, stat de frontieră al NATO şi UE, deci are o responsabilitate suplimentară la frontieră, în beneficiul ambelor instituţii şi a tuturor statelor membre.
E un serviciu suplimentar ce reclamă sprijin, reclamă instrumente speciale – pentru a urmări, de exemplu, tranzitul potenţialilor luptători străini către teatrele de operaţiuni ale ISIL – reclamă investiţii şi coeziune internă, forţă intrinsecă a societăţii, rezistenţă şi rezilienţă în faţa ameninţărilor clasice, dar reclamă şi un sprijin simbolic şi politic, de exemplu prin primirea României în spaţiul Schengen sau recunoaşterea calităţii sistemului de luptă împotriva corupţiei drept model la nivel european. Iar aceste realităţi se cuantifică în obiective şi solicitări aferente acestei realităţi, angajamente şi acţiuni.
Pe de altă parte, rolul de pilon în această vecinătate subliniază şi calitatea de referenţial a României. Este o formulă reflectată deja de comandamentele NATO înfiinţate pe de o parte la frontiera estică, acele comandamente de integrare, dar şi comandamentul de nivel divizie, amplasat în România şi Polonia, care urmează să coordoneze forţele NATO din flancul de Sud Est şi respectiv Nord Est, în cazul unei intervenţii necesare. E o realitate ce se cuantifică prin postura de stat pilon de frontieră.
Acest statut relevă şi nevoia de întărire a parteneriatului strategic România Polonia şi nivelul său de instituţionalizare necesar, dar şi acţiunea trilateralei România - Polonia Turcia în cadrul NATO, ca şi necesitatea închiderii podului cu parteneriatul strategic cu Suedia şi trilaterala Polonia-România- Suedia în cadrul UE. În plus, o strategie coerentă aferentă acestei posturi reclamă şi sprijinul celor doi piloni, România şi Polonia, pentru „puntea” pe care o reprezintă Uraina pentru lumea valorilor democratice, respectiv nevoia de a ne asuma postura de stat ce trasează direcţia în privinţa Ucraina, trend settler, împreună cu alţi parteneri, Polonia în special. O propunere asupra c[reia merit[ reflectat.
Recomandările noastre
