Din ce în ce mai multe produse bio se scumpesc în comparație cu cele care nu sunt atât de sănătoase. Este și cazul puiului de țară care a ajuns să coste în 2023 cu 20% mai mult decât anul trecut.
Vorbim despre puiul care a fost crescut în principiu cu mâncare naturală și ținut într-un mediu propice, nu ca cei de supermarket care sunt crescuți cu alimentație concentrată și sunt ținuți în spații strâmte fără posibilitatea de mișcare. Astfel, prețul pentru un kilogram de carne de pui crescut la țară pleacă de 25 de lei și poate ajunge la 30 de lei.
Așadar, cei care vor să cumpere un pui de două kilograme vor scoate din buzunar cel puțin 50 de lei. Iar dacă vorbim despre carnea de curcan, atunci lucrurile se schimbă pentru că prețul este și mai ridicat. Poate ajunge și la 40 de lei pe kilogram. Cert este că spre exemplu și în cazul kilogramului de pui, prețul diferă de la o zonă a țării la alta.
Diferențe și de 7 lei în funcție de zonele țării
Spre exemplu, în localitățile din Maramureş, carnea de pui se vinde cu 23 de lei kilogramul, în timp ce în Lugoj sau Timişoara ajunge la 30 de lei pe kilogram.
Consumatorii, dar și specialiștii spun că diferența între carnea de pui de supermarket și cea de țară este una colosală. În primul rând carnea din supermarket nu are așa mulți nutrienți, ca și cea de pui de țară, lucru care se simte de altfel și la gustul pe care îl are. În ciuda acestui aspect, care lovește destul de rău în veniturile românilor, cumpărători există. Vorbim în general de cetățenii care sunt atenţi la calitatea produselor pe care le consumă și prefer să dea bani în plus pentru lucruri de calitate. Nu sunt puțini românii care, din varii motive, au renunțat de câţiva ani la carnea din supermarket şi încearcă să ia doar pui de ţară.