Senatul a respins miercuri în plen proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar de 68 de voturi pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.
Preşedintele de şedinţă, social-democratul Şerban Valeca, a explicat că, deşi numărul minim necesar de voturi pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic a fost de 68, şi nu 69, ca în mod obişnuit, ca urmare a demisiei din Parlament a lui Traian Băsescu, ales europarlamentar, proiectul privind sistemul public de pensii a fost respins.
Iniţial, plenul a fost de acord cu raportul de admitere întocmit de Comisiile de muncă şi constituţionalitate pe acest act normativ, fiind 81 de voturi „pentru” şi 2 abţineri.
Curtea Constituţională a României a admis parţial, pe 13 martie, sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii. Proiectul privind sistemul public de pensii va fi reexaminat de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Pe 4 iunie, Comisia de muncă a Senatului a reexaminat proiectul privind sistemul public de pensii, fiind puse în acord două articole din actul normativ cu decizia CCR.
Ministrul muncii acuză opoziția
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, ieri, că Legea Pensiilor va fi aprobată „cu siguranţă” la Camera Deputaţilor, după ce Senatul a respins în plen proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR.
„Observ că opoziţia pune încă o dată beţe în roate unei legi atât de importante. Eu îi asigur pe români şi pe pensionari că noi la Cameră cu siguranţă vom aproba, vom dezbate această lege. (...) Vom corela acele articole cu solicitările de clarificare de la Curtea Constituţională”, a spus Budăi, la sediul PSD.
Dăncilă, nemulțumită
Legea pensiilor va trece de Camera Deputaţilor, iar absenţa senatorilor PSD de la şedinţa de plen de miercuri, în care proiectul a fost respins, va fi analizată, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, criticând, totodată, modul în care Opoziţia tratează această lege. „Am să discut cu ei şi am să văd de ce au lipsit de la Senat astăzi. Poate au lipsit justificat sau nejustificat, voi analiza (...) Ne-am ţinut întotdeauna promisiunile faţă de pensionari. Dacă nu am putut prin lege, am dat ordonanţă de urgenţă. Pensionarii, la 1 septembrie, vor avea majorarea punctului de pensii şi vom trece legea pensiilor de Camera Deputaţilor”, a afirmat Dăncilă, referindu-se la absenţa masivă a senatorilor PSD de la şedinţa de plen.