SCANDAL în COALIȚIA PSD-ALDE din cauza BUGETULUI pe 2019. AVERTIZĂRI pentru Guvern: „Am un mesaj foarte clar”

SCANDAL în COALIȚIA PSD-ALDE din cauza BUGETULUI pe 2019. AVERTIZĂRI pentru Guvern: „Am un mesaj foarte clar”

Vicepreședintele Grupului ALDE în Camera Deputaților, Daniel Olteanu, a transmis un avertisment pentru Ministerul Transportului, căruia îi cere să respecte bugetul pe 2019.

Deputatul ALDE susține că, de-a lungul timpului, greșelile celor de la Ministerul Transporturilor a dus la neîncrederea oamenilor privind proiectele asumate de guvern.

El a dat exemplul alocărilor nerealiste de fonduri și valoarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Conform acestuia Moldova primește zero fonduri, în timp ce Transilvania și regiunea București primesc peste 97% din totalul de 37 de miliarde de lei.

„Salut proiectul de buget pe 2019, un proiect în care, pentru prima dată, încep să existe și Moldova, și Vasluiul la nivelul marii infrastructuri. Chiar dacă e vorba de fonduri alocate pentru documentații, este un semnal clar că începem să înțelegem că marea infrastructură nu trebuie să se oprească doar în București sau doar în Transilvania.

Am fost marcat de două situații în ultima săptămână. Prima, un material realizat de ProiectMoldova.ro, care surprinde o realitate incredibilă: peste 37 de miliarde lei este valoarea proiectelor majore de infrastructură transmise la Comisia Europeană pentru a fi finanțate cu fonduri europene, iar din această sumă Moldova primește zero. Cȃt primesc Transilvania și regiunea București? Peste 97%.

A doua, informația pe care am transmis-o în județul Vaslui, conform căreia proiectul de buget include fondurile necesare studiului de prefezabilitate pentru Autostrada Tișița – Albița, a ajuns la peste 100.000 de oameni și a strâns peste 1000 de reacții de la cetățeni, zeci de reacții de la primari și alte persoane cu funcții de răspundere în teritoriu. Pe lângă majoritatea covârșitoare a celor care se bucură sincer de această veste, există o doză importantă de neîncredere, care vine din foarte multe și apăsate dezamăgiri, de-a lungul timpului. Și îmi dau seama, încă o dată, că e foarte greu să-i convingem pe oamenii din aceste zone uitate în ceea ce privește investițiile că acum contează și ei, că statul și-a amintit că acești oameni au aceleași drepturi ca și bucureștenii și transilvănenii, nu doar obligații”, a declarat Olteanu în Parlament.

„Am un mesaj foarte clar pentru responsabilii din Ministerul Transporturilor și CNAIR: nu vă mai jucați cu speranțele oamenilor, așa cum ați făcut în ultimii 20 de ani!

Eu, ca parlamentar, sunt cel care bat județul la pas și vorbesc personal cu mii de oameni, nu dumneavoastră din birouri! Eu, care le-am cerut oamenilor votul, răspund pentru eșecurile Ministerului Transporturilor și ale CNAIR, și nu cei cu adevărat responsabili! Din acest punct de vedere, vreau să transmit un avertisment clar: nu vă jucați cu cifrele din proiectul de Buget și respectați-le! Dacă studiul de prefezabilitate pentru Tișița – Albița trebuie să fie gata în șase luni, nu voi tolera întârzieri de nici măcar o zi! Nu blocați, stimați responsabili din Ministerul Transporturilor și CNAIR, fonduri pe proiecte unde e imposibil să se consume, așa cum s-a întâmplat cu o sumă uriașă în 2018, și nu tăiați de la finanțare obiective unde se lucrează și doar banii au lipsit, așa cum a fost anul trecut cazul DN18, și știți foarte bine despre ce vorbesc, pentru că am avut un schimb de interpelări și răspunsuri pe tema asta.

E timpul, stimați colegi parlamentari, mai cu seamă din coaliția de guvernare, să avem același mesaj vis-a-vis de cei care sunt responsabili de implementarea și execuția bugetului: noi am candidat, noi răspundem în fața oamenilor, noi suntem puși la colț pentru eșecurile ministerelor și companiilor subordonate, nu cei care trebuie să implementeze aceste proiecte.

Preocuparea CNAIR trebuie să fie cum să crească numărul de kilometri de autostradă finalizați, de la o medie de 60 km / an în perioada recentă, și cum să consume integral bugetul pe proiecte cu o alocare realistă, unde se și lucrează. Blocarea fondurilor pe proiecte unde execuția stagnează sau avansează foarte lent este nu doar un prejudiciu de imagine pe care îl plătesc parlamentarii, ci, în primul rând, un atentat la adresa creșterii nivelului de trai al românilor.

Pentru toate acestea, solicit mai multă fermitate colegilor din coaliția de guvernare”, a adăugat acesta.

 

Ne puteți urmări și pe Google News