Postul de televiziune a semnat cu alta vedete pentru emisiunea „Vorbește lumea”. Decizia postului a venit în contextul în care Adela Popescu este plecată cu Cabral la show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”
De luni, cinci septembrie, de la 10:30, „Vorbește Lumea” revine cu un nou sezon. De asemenea, și Bogdan Ciudoiu și Shurubel s-au întors din vacanta. Totodată, de luni, echipei emisiunii i se alătură și o nouă prezență feminină.
De la jumătatea lunii iulie, Cosmina Păsărin, Majda și Emily Burghelea au ținut vara pe val și le-au oferit celor de acasă ediții speciale, de vară, live, de luni până vineri, de la 10:30. Telespectatorii s-au încărcat cu energia lor, au comentat subiectele fiecărei zile alături de invitați și au celebrat vara la maximum.
Anunțul făcut de emisiune
După o vară încărcată, fără vacanță, Andreea Caranda, producătorul executiv al emisiunii a spus că încă nu îi vine să creadă că s-a terminat și luna august. Acest lucru înseamnă că emisiunea pe care o coordonează va pune capăt edițiilor speciale. În plus, Caranda a mai adăugat că întreaga echipă s-a bucurat că telespectatorii le-au fost aproape și au ținut împreună vara pe val.
Când vine vorba despre echipa care a susținut edițiile din această vară, producătoare are numai cuvinte de laudă. „Cosmina, Majda și Emily au făcut o echipă frumoasă, iar cei de acasă au simțit energia lor, așa că le mulțumesc pentru toată deschiderea și implicarea pe care au arătat-o. De luni... începem un nou sezon: fresh, încărcat de energie, informații și invitați ce nu trebuie ratați!”
Colegă nouă pentru Shurubel și Bogdan
Băieții, Shurubel și Bogdan, revin din vacanță cu forțe proaspete. Caranda le-a pregătit o surpriză celor doi. Începând de luni, ei vor o nouă colegă. „Așa că nu uitați, luni, de la 10:30, Vorbește Lumea că ne revedem cu o super formulă!” a încheiat Andreea Caranda într-un comunicat de presă.
Cei doi băieți vor avea partea de o nouă colegă deoarece Adela Popescu, cea care prezenta emisiunea, a plecat, împreună cu Cabral, să participe la un nou show TV. Este vorba despre „Sunt celebru, scoate-mă de aici” .