Protocoale Parchet-SRI. Documentul SECRET a fost denunțat și nu se mai aplică, dar este de NEGĂSIT

Protocoale Parchet-SRI. Documentul SECRET a fost denunțat  și nu se mai aplică, dar este de NEGĂSIT

Comisia parlamentară pentru Controlul SRI a fost înștiințată de parcursul protocoalelor încheiate în 2016 între SRI și Parchet. Atât SRI, prin purtătorul de cuvânt, Ovidiu Marincea, cât și PÎCCJ au făcut, vineri, clarificări în legătură cu aceste documente. Claudiu Manda susține că nu știe nimic de documentul secret.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, la data de 08.12.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a încheiat 2 protocoale cu Serviciul Român de Informații.

Un Protocol avea în vedere cooperarea pentru stabilirea condițiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor (NESECRET), publicat pe site-ul Ministerului Public.

Al doilea Protocol, cu caracter SECRET, viza organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii. Cu privire la documentul secret, Parchetul face următoarele precizări:

*Obiectul Protocolului se referă la cooperarea privind infracțiunile contra securității naționale, a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor săvârșite de cadre militare ale Serviciului Român de Informații, sesizarea parchetului cu privire la infracțiunile constatate de S.R.I. și comunicarea de informații în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea națională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I. și ale Codului de procedură penală.

*Protocolul și-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituțiilor semnatare. La aceași dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Serviciului Român de Informații să comunice dacă menține caracterul clasificat al documentului.

*La 22.03.2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a inițiat demersurile pentru declasificarea protocolului și a solicitat S.R.I. acordul în acest sens.

*Nu au fost comunicate informații publice cu privire la acest Protocol și nici nu a fost publicat întrucât nu a fost finalizată procedura de declasificare. *Protocolul a fost transmis la data de 20.03.2018 Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, care au fost informați și cu privire la inițierea de către procurorul general a demersurilor privind declasificarea documentului.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a explicat, pe pagina de FaceBook, de ce face SRI cercetare penală specială. „Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6), din Codul de Procedură Penală. SRI poate face, potrivit Legii, cercetare penală specială în cazul infracțiunilor la adresa securității naționale prevăzute la titlul X din Codul penal și infracțiunilor de terorism, din dispoziția procurorului, (în cazul nostru, procurorul DIICOT) prin punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică. De ce? În cazul infracțiunilor grave la adresa securității naționale, SRI are expertiza necesară, personalul pregătit și posibilițățile tehnice de a preveni și contracara aceste amenințări. În cadrul SRI există cei mai buni experți în limbi și dialecte rare, de exemplu, cei mai buni experți în contraspionaj, personal pregătit în acest sens care cunoaște modus operandi al spionilor, are cazuistică și expertiză relevante și este în măsură să desfășoare aceste activități”, a scris Marincea. Acesta și-a nuanțat declarația și a spus că despre acest document se știa la Comisia de Control a SRI, nu că ar fi acolo.

Șeful Comisiei Parlamentare de Control SRI, Claudiu Manda, a precizat că protocolul secret între Parchetul General și SRI, nu există la comisie și a cerut SRI să-i pună la dispoziție protocolul și actul de denunțare.

„În legătură cu protocolul nr. 03656 din 7.12.2016 semnat între SRI și Parchetul General am verificat și acesta nu se află la comisie. Comisia a văzut actul de denunțare la departamentul juridic al SRI, însă astăzi am solicitat Serviciului să pună la dispoziția Comisiei atât protocolul cât și actul de denunțare”, a spus Manda.