Sindicaliștii spanioli au organizat proteste, chemând toate echipajele Ryanair să se alăture demesului lor. Din 13 iunie, timp de șase zile, angajații companiei aeriene au de gând să mențină starea de grevă, nemulțumiți fiind de salariile pe care le primesc, dar și de condițiile de muncă.
Angajații Ryanair din Spania vor să protesteze timp de șase zile, între 24-26 iunie, dar și pe 1-2 iulie. Oamenii cer condiții de muncă mai bune, dar și salarii decente.
Grevă în rândul angajaților Ryanair din Spania
Lidia Arasanz, secretarul general al secției sindicale USO din cadrul companiei aeriene irlandeze, spune că Ryanair este singura companie internațională prezentă în Spania care nu are încheiat un contract colectiv de muncă.
De altfel, un prim acord colectiv pentru salariații spanioli a fost subiectul unor negocieri desfășurate timp de opt luni cu Sitcpla și USO, unicele sindicate alese de angajați pentru negocierea condițiilor din contractul colectiv de muncă.
Manuel Lodeiro, un reprezentant al sindicatului Sitcpla, declară că Ryanair a oprit negocierile și continuă să încalce condițiile de muncă ale spaniolilor.
Ryanair nu respectă legile muncii din Spania, acuză sindicaliștii
Pe lângă asta, abandonarea negocierilor a fost decisă după ce șefii Ryanair au semnat un acord cu sindicatul CCOO, care nu are reprezentare în rândul salariaților companiei low-cost.
Personalul de zbor Ryanair acuză conducerea de condiții de muncă precare și de semnarea unui acord cu o altă organizație, care nu este majoritară în rândul personalului de zbor, ba mai mult, că nu ar respecta legile spaniole în domeniul muncii, după cum afirmă reprezentantul Sitcpla.
Angajații Ryanair nu au parte de concedii
Din cauza faptului că lucrătorii Ryanair nu au dreptul la cele 22 de zile lucrătoare de concediu anual și nici la cele 14 sărbători naționale ale Spaniei, sindicatele din cinci state, printre care și Belgia, amenință cu o grevă la nivel european a personalului de cabină Ryanair, cerând un „dialog social real”.
Dat fiind faptul că fluxul de călători este mult mai mare față de perioada pandemiei de COVID-19, angajații se plâng de faptul că se simt sub presiune. Protestele lor au survenit într-un moment în care cererea de călători este ridicată, ceea ce obligă operatorii aeroportuari și companiile aeriene să ia în calcul condiții de muncă mai atractive pentru angajații lor, conform Ziarul Românesc.