Protest organizat de polițiști în fața Ministerului de Interne. „Ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu”

Protest organizat de polițiști în fața Ministerului de Interne. „Ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu” sursa foto. Facebook

Poliţiştii protestează astăzi, 19 octombrie, în fața sediului Ministerului de Interne. Sindicaliştii spun că nu vor ca salariile lor să fie majorate, ci doar să își primească banii restanți din ultimii doi ani.

A început protestul polițiștilor în fața Ministerului de Interne. Sindicaliștii susțin că ei nu vor ca salariilor lor să fie mărite. Totuși, dorința polițiștilor este să își primească restanțele din ultimii doi ani. De asemenea, la această manifestație sunt așteptați să participe aproximativ 500 de oameni ai legii. Ei au spus că atât dublarea ratelor la bănci, cât și a preturilor la alimente au dus la scăderea veniturilor lor cu peste 50%. În plus, protestatarii consideră că nu e posibil ca alte categorii să beneficieze de creșteri de salarii, în timp ce ale lor au fost înghețate.

„Polițiștii vor fi din nou în stradă pentru a solicita plata drepturilor salariale restante pe care Guvernul României a considerat de bunăcuviință să le înghețe. Astfel, sub pretextul că aplicarea legii salarizării nu este posibilă, în timp ce alte categorii socio-profesionale au beneficiat în acest timp de diverse majorări salariale, constatăm că se împlinesc 2 ani de când drepturile noastre salariale restante au fost înghețate”.

Care sunt cererile polițiștilor care protestează

Mai mult decât atât, Sindicatul Europol susține că, în acest condiții, măcar polițiștii ar trebui să primească restanțele din ultimii doi ani. Acesta este și principalul motiv pentru care a fost organizată manifestație. „Sindicatul Europol continuă seria de proteste prin care nu revendicăm majorări salariale, ci doar respectarea legii și acordarea restanțelor ce ni se cuvin, întrucât ne-am săturat efectiv să fim fraierii de serviciu ai sistemului bugetar care primesc din când în când promisiuni deșarte sau doar firimituri”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Europol arată că trebuie eliminată percepția publică greșită conform căreia în această instituție „curge lapte și miere”. În acest context, sindicatul a mai arătat că ratele la bănci, creșterea prețurilor la alimente, energie și carburanți i-au afectat grav. Astfel, veniturile polițiștilor au fost diminuate cu peste 50%. „Dacă ne dorim siguranță și integritate, în contextul aderării la spațiul Schengen, trebuie să înțelegem în mod definitiv că cel mai relevant factor în creșterea corupției este salarizarea mizeră de care au parte polițiștii în prezent”, potrivit Europol.