Joi dimineață, aproximativ 200 de angajații ai Fabricii de Arme de la Cugir, aflată în județul Alba, au protestat din cauza contractelor de muncă care lipsesc. Salariații declară că nu au contracte și ,,stau la mâna Guvernului”.
Chiar dacă ministrul Economiei, Radu Oprea, a făcut o mulțime de vizite la fabrică, angajații declară că o singură data au fost întrebati de problemele pe care au. Astfel, oamenii critică deciile luate de Consiliul Administrației și cer demisia ministrului.
Incertitudinea viitorului la Cugir
Protestul de la Cugir, la Uzina Mecanică aflată langă Fabrica de Arme, s-a desfășurat cu puțin timp înainte de vizita ministrului Economiei, Radu Oprea.
În cadrul protestului, manifestanții au declarat că ministrul „a luat speranţa şi viitorul Fabricii de Arme şi l-a dat după bunul său plac”. De aproape un an, viitorul Fabricii de Arme de la Cugir se află pe muchie de cuțit, angajații neștiind ce le rezervă viitorul. Astfel, societatea „trăieşte în incertitudine”.
Liderii sindicali declară că angajații Fabriicii de Arme ,,stau la mâna Guvernului”, pentru că nu au acte care să ateste locul de muncă. Aceștia susțin că, deși sunt învățați să muncească, compania nu se sesizează și nu întocmesc contractul.
Ce spune sindicaliștii
Ioan Neagu, unul dintre sindicalişti, a declarat că nu salariații sunt responsabili de contracte și comenzi, ci Consiliul de Administrație care nu face nimic în aceasă privință „Nu noi, salariaţii, trebuie să aducem contracte şi comenzi, sunt oameni plătiţi, şi unii foarte bine şi mă refer aici la Consiliul de Administraţie”.
Liderul susține că membrii Consiliului au intervenit asupra contractului colectiv, după stabilirea venitului de 3000 de euro pentru administratorului special.
Ioan Neagu afirmă că există o nedreptate foarte mare între salariile câștigate „Păi cum facem austeritatea? (..) Dacă pentru voi se poate să vă luaţi salariile mari, de ce pentru ceilalţi nu se poate? Că nu vreţi voi, că sunteţi aserviţi puterii, că sunteţi puşi aici să vă luaţi banii ăia degeaba?”
„Uzina Mecanică– 225 de ani de tradiţie industrială la Cugir”.
Acest protest are loc cu două ore înaintea vizitei lui Radu Oprea la Uzina Mecanică Cugir, unde participă pentru aniversarea evenimentului „Uzina Mecanică– 225 de ani de tradiţie industrială la Cugir”.
Un alt lider de sindicat de la o fabrică din Orăștie a aprticipat la acest eveniment, solidar cu colegii lui.
„Dacă nu era Putin, eram închişi, fraţilor!”
Una dintre afirmațiile făcute de Ioan Neagu este în cinstea lui Putin, care susține că „Am mai spus şi o spun încă o dată: Dacă nu era Putin, eram închişi, fraţilor!”
Ulterior, a explicat afirmația sa, Ioan Neagu declară că de mai bine de 30 de ani industria de armament a scăzut. De la începerea războiului, sumele investite de politicieni au crescut.
„Industria de apărare, din 90 încoace, a mers tot în picaj. Faptul că a început războiul, probabil că a sunat clopoţelul şi la politicienii noştri şi de aproape trei ani, de când a început războiul, dacă vă uitaţi pe evoluţia sumelor în investiţii pe care le acordă pentru fabricile de armament, au un trend ascendent. Nu este suficient, pentru că am fost prea mult lăsaţi în urmă ca să ajunge dintr-o dată la zi. Şi nici acum nu suntem asiguraţi, aşa cum ar trebui, existând destul de multe interese pe care în momentul actual nu le pot eu demonstra, dar ele există,”, a susținut acesta, conform News.ro