Cum ați pornit acest proiect și cum credeți că îl veți putea concretiza?

Ivan Patzaichin este inițiatorul unei idei pe care ANSVSA a preluat-o și împreună cu domnia sa și cu un colectiv de oameni inimoși, am dezvoltat-o. Este vorba de punctele gastronomice locale. Am lucrat împreună și am extins această idee la nivel național. De luni, proiectul  a intrat pe site-ul ANSVSA in procesul de transparență decizională pentru a primi toate propunerile pe care le vom considera pertinente. În 30 de zile vom trage o concluzie și vom finaliza printr-un Ordin care să producă efecte definitive în România. Aceste puncte au menirea de a pune în valoare bucătăria tradițională pe tot teritoriul României. În mediul rural, evident, valorificând produse gospodărești, valorificând activitatea casnică și specificul local. De la Tulcea, din Delta Dunării a pornit această idee, acest concept, de la care noi avem mari așteptări. Este un concept de pionerat la nivel comunitar.

Ce înseamnă Puncte Gastronomice Locale?

Sunt unităţi de alimentaţie publică de tip familial, prin care se vor putea oferi produse şi preparate alimentare specifice diverselor zone geografie ale României. Bineînțeles, cu respectarea normelor şi condiţiilor de igienă, astfel încât alimentele să fie sigure şi sănătatea consumatorilor să nu aibă de suferit.

Vor fi oferite meniuri ca la restaurant? Prin ce diferă  Punctele Gastronomice Locale ?

Meniul punctelor gastronomice este diferit de cel al restaurantelor. Alimentele trebuie să fie preparate numai de către proprietar sau de către membrii familiei acestuia, iar starea de sănătate a acestora trebuie să fie verificată periodic. Meniul va fi obligatoriu preparat şi oferit pentru consum în decursul aceleiaşi zile, prin metode de preparare, pe cât posibil, tradiţionale. Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină numai din unităţi autorizate, punându-se accentul pe acele produse autohtone, specifice zonei în care punctul gastronomic îşi desfăşoară activitatea. Cei care doresc să înfiinţeze aceste puncte gastronomice locale trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică, de tipul: Asociaţie Familială, Persoană Fizică Autorizată sau Societate Comercială și apoi să obţină documentul de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor de la ANSVSA.

 

Te-ar putea interesa și: