Proiectul de lege privind monitorizarea traficului rutier prin sistemul Big Brother, aprobat. Ce trebuie să știe toți conducătorii auto

Sursa: Dreamstime.com

Traficul rutier va fi monitorizat printr-un sistem integrat, de interes național, complementar sistemelor inteligente de transport. Măsurile de eficientizare a monitorizării traficului rutier includ 1.000 de sisteme de verificare a vitezei, 300 de radare mobile şi 500 de camere de luat vederi care vor face parte din sistemul integrat de monitorizare a traficului, numit e-Sigur.

Sistemul e-SIGUR, proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern, va fi compus dintr-o rețea de camere video și radare fixe. Prezența acestor radare va fi anunțată prin instalarea de indicatoare poziționate la o distanță de:

  • între 50 de metri și 100 de metri pentru cele amplasate în localități;
  • între 100 de metri și 500 de metri pentru cele amplasate în afara localităților;
  • între 500 de metri și 1.000 de metri pentru cele amplasate pe autostrăzi, potrivit Ministerului Transporturilor.

Șoferii care încalcă regulile de circulație vor primi amenda direct acasă. Acest proiect de lege va modifica Codul Rutier, astfel încât să fie posibilă comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit în formă electronica cu ajutorul unor platforme informatice destinate furnizării de astfel de servicii.

Sistemul e-SIGUR va începe să îi monitorizeze șoferii din România la doi ani de la data intrarea în vigoare a proiectului de lege. Actul normativ trebuie să fie însă votat în Parlament pentru a deveni realitate.

România, pe primul loc în clasamentul sumbru al deceselor în accidente rutiere

Inițiatorii proiectului de lege spun că un astfel de sistem este absolut necesar pentru a reduce numărul de accidente și a-i disciplina pe șoferi.

România este pe primul loc într-un clasament sumbru al deceselor în urma accidentelor rutiere, în Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, România a înregistrat, în 2021, 93 de victime la un milion de cetățeni. Pe următoarele locuri se situează Bulgaria și Croația.

În 2021 În România au avut loc 2.586 de accidente grave, în urma cărora au murit 932 de persoane, iar 2.004 persoane au fost rănite grav. Principalele cauze ale tragediilor de pe șosele sunt viteza excesivă și indisciplina pietonilor, urmate de neatenția la volan, vorbitul la telefonul mobil, infrastructura proastă, dar și alcoolul sau oboseala șoferilor.

Prin proiectul de lege se va modifica și Codul rutier

Actul normativ reglementează şi întocmirea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, constatate cu ajutorul e-SIGUR, în format electronic, sub semnătură electronică calificată. Prin proiectul de lege se va modifica Codul rutier (OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare), astfel încât să fie posibilă comunicarea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit ca înscris în formă electronică, cu ajutorul unor platforme informatice.

Prin instituirea sistemului e-SIGUR, se întăreşte colaborarea între instituţiile responsabile cu managementul traficului, în vederea creşterii nivelului de siguranţă rutieră. De asemenea, prin intermediul e-SIGUR, bazele de date ale mai multor instituţii devin interoperabile, ceea ce contribuie la procesul de digitalizare a României.

Sistemul e-SIGUR va fi operaţionalizat în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a proiectului de lege.

Cheltuielile pentru dezvoltarea, după caz instalarea, administrarea şi operarea e-SIGUR se asigură de la bugetul de stat, din fonduri externe şi alte surse de finanţare constituite potrivit legii.